duminică, 29 decembrie 2013

Cand ard in mine.




Imi ard si cuvintele. Si se slobozesc fraze, uneori cu rost, alteori invalmasite.Cine are vreme sa le desluseasca cum trebuie? Mag sa fie, sa ma descopere si pe mine pana n ultima terminatiune nervoasa a unei fasii neatinse de derma.
M au fript falange ,ducandu ma aici. Unde mi am facut si defacut, redescoperit si retrospectivat tot. Sau o farama din nimicuri. Ale mele.
Pana me.. Nu am chef nici de miorlait, nici de doza marita de glicemie. Nici macar de tristeti nu am chef.
A trebuit sa tastez. Ma apasau amprente de foc, iar in tampitele mi urechi infundate de raceala, se auzeau bubuiturile gandurilor mele.
Amestecate.
Jaruite.
Nestatornice,dar fara de clintit.

Taciuni de taceri , se sting usor in visele tale. Sau ale mele. Are importanta? Poate ca da. Pentru ca azi. eu te veghez. Sa mi dormi. Sa ti odihnesti osteneala talpilor usturande, aici, langa mine. Si promit ca nu voi face decat sa ti deslusesc chip prin intuneric ,  conturand cu un deget ceea ce nu pot saruta. Pentru ca te as trezi. Si am face dragoste cu gandurile noastre. 
Inocent.

Si nu te as tulbura ,decat cand as deschide pleoape. Intr o ceata densa, si intr un tremur ce ma arde de atata frig. Te as cauta cu palme pe un asternut albastru. Si as respira de mii de ori . Linistita. Ca esti langa mine. In mine. Pe mintea mea, si in trupul meu. 

Si mi dormi. Si te ncrunti sau imi zambesti. Si mi intinzi brate- in plinatate de vis, si ma cuprinzi, intr un rasarit de realitate.

Ma ardeau degetele sa ti scriu, injere.

TIM.

P.S: Cand ard in mine, te frang , te las fara aripi, apoi ne spulberam cenusa reciproc. Si ne ridicam. Unul pe celalalt.

marți, 17 decembrie 2013

Fara introducere.




Doar un cuprins de an nebun. Un an alambicat, stropit din belsug cu bucurii si tristeti. 365 de zile diferite, dar prea asemanatoare,totusi.
Ideea de a face un rezumat a ceea ce mi s o intamplat in anul ista, mi o venit citind un site unde publica oameni de /cu clasa. Nu i dau numele. Risc sa mi umplu pagina cu publicitate, si nu mi place. (Spuneti ca s egosita. Is!).
 
Asadar, sa purcedem la drum..Is multe luni si multe batai de inima. 

In IANUARIE, am zacut. Nu de mahmureala. Ci de incertitudinea pe care am trait o. Se pare ca scepticismul meu vis a vis de a ma intalni cu zaludu', o dat roade. M o durut ignoranta de dupa. Si usurinta cu care s or interpretat actiunile mele. Dara..:"Cainii latra, ursu' merge",nu? 
Am trait razboaie de minti, mi a curs prin vene un pic de 0AB4. S o diluat. Vorbele sunt spuse usor,dar cantaresc greu. Dar am iubit Andaluzii. Asta e cert. 

FEBRUARIE  a venit cu rani sangerande, dar in curs de vindecare. Am fost furioasa, am refulat stari nebune spre cei ce mi tocau deciziile cu satarul. Si am mers mai departe. Prin taceri, cu convalescente. Fara Valentine's day. Cu pareri de rau ce incepeau sa se estompeze. Amanam mereu acea zi, care ar fi trebuit sa duca spre uitare. Un februarie fad.

MARTIE? o ultima ninsoare, capitole incheiate, si am renuntat la MWB. Io am plecat. Motivatia? Proprie si personala. Si iara nu m am inselat prin decizia pe care am luat o. Damn..Am vrut si am demonstrat ca pot gandi si printre pacate, si ca raman a dreaq de afurisita cu cei ce ma calca pe inteligenta.

Prin APRILIE nu (m) am mintit. Ciudat! Din afara, pare ca o fac tot timpul. Dinlauntrul meu, mascand atat de bine(uneori) starile mele, is corecta. Din punctul meu de vedere. 

He hee.. si iaca luna lu' MAI. Am fost nebuna? Nu stiu. M am iubit cu un drac. Amu, interpretati cum vrea pipota voastra, verbul "a iubi". Am trecut de prejudecati, am lasat haos in urma. Murmure de dezamagiri si judecati aspre din partea ipocritilor. Mi s a rupt sinapsa ! Pe bune.. Mi o placut ce am trait. Amu. Privind in urma. Un episod mai "altfel", zadarnicind rutina unei femei in prag de patruj' de ani. Dara nu mai pot spune vreodata :Nu ma lasa sa mi fie dor. Pentru ca trecutul se asterne ca si troiene de zapada neninsa.

IUNIE? Inceput de final de nebunie. Ceea ce nu trebuia sa se intample, dar s o produs(adicatalea relatiunea interzisa), just will be done. Am ales. Intre un inger si un demon. Si de atunci, nu m au mai bantuit umbre

Nu mi am iubit marea cum trebuie. IULIE  o fost o luna seaca. Pacat de secsul cu sorinelu'. Compania fu groaznica. Jurasc. Dara am incercat sa ma las de fumat. Cica.

AUGUST . 39 de veri. Pline sau seci, numai io si Cel de Sus stie. O viata brazdata cu de toate. Amu nu zic ca io s cea mai cea suferinda de pe planeta. Sau ca norocul se lipeste de mine in termeni pe care uneori nu i agreez. Dara nah..
Am deschis ochii cu tine. Si ti am cerut un pumn de ploaie. Si mi ai redat fericirea de a scrie hiperbolizat si metaforic. Dar curat. Nepalgiind pe nimeni. Nici macar sentimentele noastre.
Şi plouă, plouă
Şi plouă lin pe faţa ta
Şi nu ştiu dacă
Această ploaie vom uita.
Privesc la tine
Şi ochii ţi i-aş săruta
Dar ploaia asta
A inundat dragostea mea....poezie de Ioana Voicilă Dobre....Angel- 

SEPTEMBRIE. Luni, sau Marti..ori fiece zi plina. Am meditat prin gari, gandind la fapte nespuse si cuvinte nefacute. La timpul nostru, la slove . Si am tacut, am forfecat, m o durut ,am tacut. Dar ti am scris TIE. Si m ai recunoscut din miliarde de linii si puncte alungite sau neimpreunate , pe coli de hartie nemototolite. Si am constatat ca Toamna e trista.

Prin OCTOMBRIE, am pus intrebari, la care aveam sau nu , raspunsuri. Si m am jucat cu cuvintele ,iubind intunericul, si privind cum ma sculptezi. Printre vecinatati de clipe si puzzle uri rezolvate. Nefacandu mi planuri. Doar traind si iubind. Atat.

NOIEMBRIE. As continua cu "ultimul bal", dar noua ne canta orchestra in continuu. Fara de pauze si far' de oprelisti. Chiar de au fost zile de after . Au trecut. Si ne am durut. Dar ne am oblojit unul pe celalalt. Si acum suntem intreg(i).

M am certat in DECEMBRIE. Pentru ca am scos din sertare de secretaire uri antice, nerabdari si indoieli. Si stiu ca avem vreme. Sa ne spunem, sa ne atingem si sa ne privim in ochi de suflet. 

Sarbatori fericite!






luni, 9 decembrie 2013

(Mai) avem vreme!(?)


..nici macar de un titlu fix . E nehotararea aia ce apare inevitabil, sti? Si de la bun inceput iti pui intrebari. De data asta, insa, ai mai multe raspunsuri.
Avem vreme. Sa ne iubim. Sau macar sa ne spunem ca o facem? O secunda jumate. Atat e necesar pentru a spune te iubesc.
Si avem vreme si de lamentari. De scuze plauzibile, de stari de rau ce se acutizeaza fara de vrere. Avem vreme. Zau.
Si printre particule de nisip din clepsidre sparte de nerabdare, avem timp sa ne numaram pasii. Inainte sau inapoi. Conteaza? 1,2..o mie de pasi singuri sau impreuna. Trecem de kilometri de asteptari si ne apropiem. Sau departam. Dar pasuim pasind. Vremea.
Avem timp. Paler nu si o tocit degetele si neuronii degeaba. Nu l pot contrazice. Insa ma cert pe mine. Pentru ca eu am vreme de netrait. Si scrutez transparenta unui viitor numai de mine stiut. Si nu stiu de imi arde acum sa mi mai strig ca am vreme. Pentru ca nu am timp. Sa nu mi fie bine.
Avem vreme. Promit. Sa ne tinem de mana, sa alergam de nebuni prin zapada noastra, sa ne incalzim degetele cu cani cu ceai cu fructe de padure, si inimile cu sarutari de suflete.
Si o sa avem vreme. De tot ce ne dorim. De o cetina de brad,mirosita intr un cadru feeric de munte nepasit. Promit.
Avem vreme insa, sa ne lasam gandurile sa paseasca pe o claviatura. Chiar daca e noaptea. Si un pic (prea) tarziu.
..si termin iara cu paranteze. Pentru ca nimic nu e static. Nici macar timpul.



TIM.




joi, 5 decembrie 2013

Alb. Anotimp,culoare, amintiri.


Tic tac..Pendula veche de 120 de ani din bucatarie, rasuna clar. Intr un tempo medieval, anunta cu precizie apropierea  miezului de noapte.  
Afara nu e alb. Nu inca. Nu am semineu, insa caloriferele dogoresc. E bine.
E luna noua. Luceafarul se vede clar, asteptand si el.
Pana atunci depanam fire de amintiri. Si ma uit in frigider. Nici urma de lapte.Fursecuri am cumparat. Nu mi e a ma prajiturii. Nu amu.
Trei perechi de ghete, stau aliniate in hol. Mi e dor de ani trecuti. Mi e dor de mama.
Fructe, dulciuri sau nuieluse.
Sau vorbe frumoase. Sau imbratisari. Ori aduceri aminte.
Imi e bine. O sa miroasa si a cozonaci. Curand. Si a tot ce trebuie,de Sarbatori.
Pana atunci, ma pregatesc sa  mi vina unchiul. In vis. Pentru ca, inevitabil, Mosul meu Nicolae, o sa ma atinga cu aripi. De inger. 
Ce  ma voi face de primesc o nuia? Continui sa fiu EU. Imi asum si ma asum.
Si o sa zambesc privindu i cum se bucura. O copila si un bunic. Si o sa lacrimez un pic numai. Pentru ca nu suntem toti. Si inca e gol. Si doar un tablou. Si atat.

luni, 2 decembrie 2013

Secretaire ul.(De noapte buna sau de buna dimineata)

L am aranjat intr un colt. Il priveam cu ochii mijiti, masurandu l din priviri, si mangaindu l cu gandul. Ma dadeam in spate, contempland spatiul acela, fad pana atunci.
M am apropiat din nou. Palma atinsese textura fina. Nici o zgarietura. Doar lemnul masiv, vechi, lacuit. Si sertare. Sertare pline de secrete.

Si am purces apoi sa mi impart gandurile. Le am rasfirat in minte, si apoi am suflat cu praf de stele. Sa se aseze unde vor. Si sa rup din ele atunci cand am nevoie.

Mi am intins mainile pe blatul lucios. Era atat de cald, incat pentru moment, nervurile de nuc secular, imi pareau a mi fi chip din tine. O urma de barba matasoasa, pe care scriam saruturi.

Si am deschis un sertar. Impregnate in cerneala invizibila, pe pergamente lacrimate cu ceara, am gasit te iubesc urile noastre. Mii. Infinite. Superbe. Triste. Plangacioase. Si le am zambit. Asa cum fac de fiece data cand ma mangai cu cele doua cuvinte,uneori si fara sa mi le spui. Si am incuiat sipetul cu fericire. Pentru a nu l vedea nimeni. Doar eu. Sau tu. Sau noi.

Si am mai rasfirat degete pe o claviatura inexistenta. Si am simtit pe derma, nevoia de a matura trecutul. L am scos din alt cufar , l am recitit, am separat niste fraze, apoi l am aruncat. La ce bun ce nu voi mai trai nicicand?

M am asezat pe sofaua in care ne am iubit nopti . Nestiuti de nimeni, patimiti de noi. Si am inchis din nou pleoape, deschizandu le brusc,apoi. Si te am vazut. Sarutandu mi crestet. Si palme ne am atins, deasupra unui secretaire ce ne incatuseaza pentru totdeauna.

Si te am scris. Cu condei de argint sau pana din aripa de injer. Ti am scrijelit pe un colt de   mobila suprema, nume. Doar de mine stiut, strigat in orgasme tacute .Si iubit. 

TIM


joi, 28 noiembrie 2013

Voiam.

Voiam sa fii asa. Pentru ca si eu eram. Si noi SUNTEM.

Asculta ma. Cu ochii.



Cat ne am durut. Zile fade , sau pline de nerespiratii comune. Si te am simtit. Si ti am fost acolo. Nu m ai desprins din tine. Pentru ca nu ai putut.

Am fost un mar. Injumatatit. De viermii geloziei. Plini de orgolii si de tristete. Si ne am uscat. Pe rand. Sau impreuna. 

Am aruncat marul. Si am redevenit Univers. Al nostru. Nepangarit de nimeni. 
Sunt  opt litere. Despartite in doua cuvinte. Se tasteaza atat de repede. Nu apuci sa spui in taina "te iubesc". Doar ca..

Dor. Cand le spui in van. Cand langa tine, nu exista eu. Sau tu. Dar continui cu incapatanare sa spui. Te iubesc. Pentru ca simti. Si trebuie sa urli ca sa te poata auzi celalalt. Chiar de i orbit de patimi. 

Acum imi citesti pe buze ce ti spun de atata vreme. Zambesti. Si eu o fac. Si te vad oriunde. Cum iti umplu si eu retina. Peste tot. Si ti inspir moscul. Si ma alint . Si te rasfat. Pentru ca e firesc. 

Tu esti eu. Eu sunt tu. Fara mine(tine), nu e posibil sa mi adun clipe. Nu am cum. Pentru ca timpul se opreste. Si pierd nisip de clepsidra , si nu fac nimic. Pentru ca nu exist. Pentru ca nu suntem noi.

Si lasa soarele sa ne moleseasca energii nebune. Si lasa ne sa fim noi. Si lasa ma sa nu te mai las niciodata. 

TIM.

miercuri, 27 noiembrie 2013

Ultima noapte de nesomn.

Eu nu pot spune nimic. O las pe Brandusa mea sa mi explodeze fericirea.

Noapte buna. Merg sa mi plang lacrimi. De bucurie.Si de nedumerire. Ca respir. Si ca stiu sa iubesc. Constant.


Fa ma fericita.




E greu cu fericirea asta. Zau. Pentru ca o ai , cateva momente, apoi i dai drumul. Involuntar. Si apoi bajbai sa aduni farame de clipe trecute in doi, si constientizezi ca maturi lespezi goale.

Tu stii cum poti sa devii invizibil? Sa nu te observe nimeni, dar totusi sa te simta? Invata ma si pe mine. De cunosti. Cum poti fi. Cred ca daca esti imaterial, nu te poate ustura nimic. Nici talpi, nici atrii. 
Apoi insa as vrea sa redevin reala. M ai invata cum sa o fac? Sa mi pot asuma toate erorile facute si nezise, tot ce as putea trai linistit? Sau nu?

Dar sa nu ma intrebi vreodata daca s vindecata de tine. Sau de mine. Ca- imi vei spune tu,- doar asa imi voi gasi reala fericire.Nu.
Pentru ca numai eu voi avea raspuns, si  il voi impamanteni in tine, dar tu nu vei sti ca ti apartine. 
Sa faci bine sa sti asta.

Si da mi o carte. Sa ma inec in randuri, ca sa tac aici. Pentru ca de voi continua, voi fi fericita. Ca scriu. Iar.

"Si daca ti e greu, o sa te tin eu de ganduri. Si de vei tace, promit ca nu voi vorbi nici eu. "






Adunate.(Insane)


Insistenta. In a diseca ce nu stiu. Iar cand nu rezolv nimic, cad in patima nesigurantei. Ca i de bine sau de rau, ori devine patologic, habar nu am.
Si cand vrerile mele persista in box ul cranian, urlu. 
De pilda, amu vreau sa dorm in zapada. Cu maini incalcite, cu pumni rasfirati pe rece, cu trup distorsionat de adrenalina friguroasa. Si trecatoare.
La mine nu ninge. La mine, nici vremea nu stie ce vrea.
Si mai scrutez in traista cu doleante. Si ma vad arzand dupa o seara dementa. O noapte de betie. D aia strasnica. Pacat. E doar Miercuri. O aman. Pentru alta viata. Betia.
Si inca nu s decisa. Intre ce sa aleg. De fapt, stiu. Nu aleg sa fiu oportunitatea nimanui. Ci doar prioritate. Nah.
Si amu vad campuri de flori galbene. Nu i halucinatie. E doar o imagine de pe net. Ca o asociez eu cu altceva, e tot dorinta. Proprie.
Ai vreodata impulsul ala de a te invarti cu bratele larg deschise, pana ametesti? Uhh.. Senzatia de dupa e fantastica. Echilibristica mentala pura. Amestec de neuroni, sange, materie. De tot. Si intr un final apare. 
Stabilitatea. 
In toate.
Si fac o reverenta intr o oglinda iluzorie, rostind gutural: Totul e minunat. 
Si apoi o sparg. Iluzia.

marți, 26 noiembrie 2013

Nu ninge.


Iti strangi pumnii. E atat de frig afara, incat ai uitat de cat de rece esti tu. Si ti ridici gulerul paltonului. Si incerci sa ti afunzi nasul in fular. Sa ti poti respira  expiratia. 
Si ti simti mirosul. Acelasi. De mosc. 
Si tragi cozorocul sepcii spre frunte.  Sa nu vezi nimic. Decat pasii tai ce merg inainte. Nu ai vreme sa privesti in urma. Nu ai ce gasi in spate. E vid.
Ridici totusi privirea spre un bec de pe strada. Astepti sa ninga,nu? 
Si ti afunzi din nou mainile in buzunare. E atat rece. Nu sti la ce sa gandesti. Sau poate ca abia astepti sa ajungi acasa. De fapt ,da. In oaza de liniste.
Si va ninge. Se vor aseza pleduri albe si lucitoare. Te vei opri o secunda. Si vei face injeri. De nea. Doar cu ochii. 
Si vei tresari. Ti se va pare ca esti strigat sa bei un ceai fierbinte. Din fructe de padure.
Te vei cutremura. E doar parere. Dai din mana a lehamite.
Si e noapte. Si talpile inca ustura.
Si inima doare.
Atat.


Concluzie.



Eu,eu,eu.Nu tu.Nu noi.


Imi place sa ma joc cu cuvintele. Sau imi placea. Sa le invart in fraze, cu subintelesuri pentru cei ce trebuia sa le priceapa. Si ascultam muzica. Tare . Nu conta ca sunt home. Sau la munca. 
Si acum ascult. Obsesiv. Linie melodica splendida. Voce guturala. Cuvinte ce nu le voi spune curand. Sau le voi tace pentru totdeauna.Bla bla bla.
Si tot nu pricep. De ce folosesti cuvinte? De ce ti e dor? De ce nu poti sta fara ce tastez eu aici? 
Nu mai scriu pentru tine. Nici pentru cei ce s or perindat spasmodic prin mine. 
Sunt egoista. 
O sa scriu doar pentru mine. Pentru ca merit. Pentru ca MA merit.
Si pentru ca nimeni nu gandeste in locul meu. Si nici o persoana nu stie cum imi e mie mai bine. 
Nimeni nu alege cum sa fiu. Sadica. Masochista. Sincera. Sau a dracu'.
Nu am nevoie sa mi se spuna ca sunt un gand. Nu am nevoie sa simta cineva ce nu e necesar pentru mecla mea. Mi e sila de mila. Repet!
Si intreb si aici. Ca si pe Facebook:

Poti avea dozaj pentru dragoste?
Adica..te iubesc de un tol jumate..Maine e posibil sa nu te mai iubesc, dar revin poimaine..

Eu spun ca nu. La naiba. Oriunde exista doar tot. Sau nimic. 


Next day after.


M a trezit un zgomot fin. Kashmir dadea cu labuta in usa. Stie ca, dupa ce mi suna alarma, mai zabovesc ceva vreme in pat. Azi nu am mai intarziat. Am reusit sa dorm ceva ore bune. Fara sa mi mai pun intrebari , fara sa mi mai aflu raspunsuri. Pur si simplu mi am golit mintea. Si a functionat..
I am dat drumul la mine in camera. Urmarea cu verzuii lui ochi, orice miscare. Simte cand ma pregatesc sa plec. Si miauna usor, se apropie de mine, apoi toarce. Se alinta. Ma alinta.
Incerc sa evit sa i spun "Negru". Pentru ca.
Drumul e acelasi. Imi beau prima cafea la magazinul de la colt. Doua tigari. Si ce daca fumez iar. O sa ma las. Again. Cand o sa simt nevoia.
Nu mai beau ceai. 
Probabil de atat de multe cafele, nu dorm decat cateva ore pe noapte. Probabil. Sau nu. 
Ma intalnesc in drum, cu aceleasi grupe compacte de liceeni. Asculta manele. Cu volum la maxim. Imi iau fata aia plina de grimase, si trec pe langa ei cu o uitatura de baba deranjata. 
Si pe langa gara,trec. Mi e prea frig sa mai stau aiurea. Sa vad oamenii. Si trenuri. 
Altadata.
Vreau sa ninga. Si azi. Adica, si astazi vreau sa toarna nea. Albeasca s ar toate.. Si clipe, si drumuri. Ce contrast fain ar iesi. Omat alb si ganduri. Negre. Sau nu.
La naiba. Recitesc ce am scris pana amu. Si simt iz de jurnal. Si nu stiu daca mi place. Sa mi regasesc starile p acilea. Voi avea la ce medita mai tarziu. 
Mi am gasit in telefon, o replica notata in graba, pe care am auzit o la Teo:
"O prietenie nu se uita, nu se iarta si nu se pedepseste." Nah.
Sa vedem ce va fi maine. Ori nu.

luni, 25 noiembrie 2013

Ghinion.

" cea mai bună dintre lumile posibile este aceea pe care reușești să o construiești în jurul tău."-anonim
Se pare ca eu dau gres in a mi construi lumile. Sau cand termin de facut un zid, se naruie totul. 

Nerugaminte.


N am rugat pe nimeni, niciodata , sa ma iubeasca. Nici din vorba, nici din suflet. Toate au venit firesc. Sau au dat impresia ca sunt firesti.
Cum nici nu m am luptat vreodata pentru iubirea unei persoane. Am considerat ca daca a luat sfarsit(sentimentul). a doua oara va fi doar un banal simulacru. Si ar avea iz de mila. Iar mie mi ar fi sila. 
Nimeni nu vrea sa inteleaga, ca odata ce s ranita, se duce dracu' tot. N as putea sa simulez ca trec again peste ceva ce nu mi place. Si plec. Sa fiu a naibii de raman in urma. Pentru ce? Ca umilinta sa se instaleze usor, si sa locuiasca permanent la mine si in mine? No way.
Asta is.
(Tatuatule, nu i postare black. E doar o explicatiune. Si ca sa vezi ca n am nimic, iaca ce melodie bag :D)

First day after


Ciudat. A rasarit soarele, dupa o noapte plina de lichid noral. Sa fie o prevestire? E pe dracu. Doar capricii de vreme.
No.. Cum sa vad stele aseara pe cer, cand o turnat ca la nebuni? Apa. Nu zapada. Si daca ningea, tot degeaba. Nu ne mai putem bucura de puritate de nea. Nu,nu. Vedem numai murdaria din ea. Zloata. Atat.
Divaghez de la subiect. Care subiect? Nu estem. Nici macar haleala sentimentabibiloasa nu am in program, today. 
Pentru ca e luni. Si cica nici iarba nu creste. Lunea. De unde atata iarba? Nici macar frunze moarte nu mai vad pe jos. Au fost maturate. De vant, de oameni, de intamplari.
Si azi, e la fel ca si ieri. Nimic schimbat. Aceeasi oameni, aceleasi povesti. Si sentimente. Si frustrari. Si neguri fara de ceata.
Am deschis larg  fereastra. Mi am terminat deja tigarile. Si e fum. Si s ganduri. Gri. Ca si zidurile pe care le vad in fata retinelor. Si e rece. Si atat.
E luni. Si e prima zi, dupa.

vineri, 22 noiembrie 2013

2:2


Si am incantat in luni fara de ceata , ceva ce e doar al nostru. Si am tipat stelelor ce nu au vrut sa se arate, ca esti al meu. Mi au ras in fata, ascunse dupa nori de puf alb. Sau de dupa aripile tale. Sau ..nu stiu.
Ne am legat de maini cu sfori interminabile de taceri. Ne am atins arse falange de dor, pipaind lacrimi ce au fost sterse de pe chipurile noastre. 
Am nevoie. De tine, de mine, de talpi usturatoare de drumuri nebatute aiurea. Si mi pun zagaz dorintelor demente ce mi bat trupul, schingiuindu ma de suflet.
Si am facut, si n am dres. Nimic din ce stricam uneori cu neincrederi si neintuitii. Am lasat asa. Defecte de sept sentimental. Sa ne doara, si sa ne readuca in simtiri. Pentru ca asa trebuie.
Ne am decis. Sa perpetuam. Ce avem . Nebunie, iubire, suspin, nedurere. 
Si am ars. Talazuri de negandite intrebari. Pentru ca in loc de raspunsuri, ne am dat cenusa. Si ai vazut cum am reinviat, din jar? Amandoi? 
Nimic nu e imposibil cand vrei sa fie posibil. Nici macar un sarut venit din neant, simtit, si apoi disparut in vid. Si am ramas amandoi, incolaciti in talpi si usturimi, si vise. Simplii complicati , apartinand doar noua. 
Tim.

luni, 18 noiembrie 2013

Dark outside.


Cand respiratiile iti sunt sacadate, pot fi cauzate - ori de orgasm, ori de hohote. De plans. Sau de ras . De sinistrul unor situatii. 
Sunt abstinenta. 
Urasc inimioarele. 
Nu mi place ziua de azi. 
E intuneric. 
E atat de rece, incat nici eu cu mine nu ma pot incalzi. Si devin ice.
Si ce daca.



Not all those who wonder are lost.Totusi.TIM.

vineri, 15 noiembrie 2013

Si vine o vreme cand iti raman doar rugaciunile.


Se spune ca iti alegi un prieten pentru o viata intreaga. In cazul nostru, al celor trei, au ales mamele noastre. In tineretea lor , au fost ca doua surori. Respectul, grija si atentia reciproca, le au unit pana ce mama lor, a plecat prima in Rai. Atunci cand ele aveau doar 7 ani. Atat. Eu eram prea mica sa mi dau seama despre ce si de ce se plange. Ca prin ceata, imi amintesc doar un camion tras cu cai, ele doua sus, langa o femeie frumoasa, dar prea alba..
Copilaria? Ne a fost frumoasa. A mea fericita. A lor,fericit ca eram impreuna. Imparteam . Totul. Nu eram egoista, chiar de era unicul vlastar. Le iubeam ca pe doua surori. Se aveau una pe cealalta. Gemene. Cea nascuta prima, era lider. Pentru toti. Cea mica, avea nevoie intotdeauna de tandrete. Si o imbratisa pe Mama.
Ne adunam vara, sub corcodusul bunicii lor, la joaca. Nu ne certam. Sau daca o faceam, copilareste, peste o ora parca nu s ar fi intamplat nimic..
O perioada, ne am despartit. Liceul, apoi viata, ne a imprastiat. Ne am regasit atunci cand , cea mica, era insarcinata cu fata. S a mutat din nou in cartierul nostru. Sa va spun ca am fost de nedespartit? 
Pe cea mare, viata a incercat o poate prea mult decat putea duce. Dar a luptat. Si a plecat dupa omul pe care il iubea, departe. Ne vedem rar. Dar ne spunem totul, si ne iubim la fel de mult.
Cea mica, s a mutat si ea. Intr un apartament cochet, impreuna cu cei doi ingeri, si sotul ei. Chiar daca locuim in acelasi oras, ne vizitam rar. Nu contenim cu depanat de amintiri, sau pur si simplu fum, cafea si "acasa". 
I am promis de atatea ori ca raman la ea peste noapte, sa incercam sa ne ajunga timpul. Sa vorbim. Sa ne spunem pasurile. Sa plangem, sau sa radem. Asa cum fac doua prietene. Legate invizibil, pe viata.
Tineti va promisiunile! Pentru ca vine o zi, ca aceasta, cand afli ca "jumatatea" ta de suflet, este..Este la Institutul oncologic din Bucuresti. Si vine vestea ca o ciuma. Si te loveste. Si atunci regreti ca nu ti rupi din timp, ca sa mai traiesti fericirea din copilarie, ca nu ai vreme sa ti mai amintesti de Mame, de vremurile cand nu aveam griji..Si apoi , intervine teama. Ca poate..
Ca poate ramai singura de o parte de suflet si de viata. Ca nu sti cum sa reactionezi. Ca refuzi sa crezi ca nimic nu poate fi la fel ca acum cateva luni.
Sunati va prietenii!. Pe cei care ii aveti. Macar un banal schimb de "Ce faci?". Uneori e de ajuns. Si te linisteste.
Alteori ti se poate raspunde: "Sunt la Bucuresti.". Si nu pentru promenada..
Normal ca plang. Cum am facut o de atatea ori. Ca atunci cand ne am imbatat amandoua dintr o siungura doza de bere. Si palng. Si zambesc. Ca atunci cand am avut curajul sa plecam singure la mare , cu copiii mici. Si plang iara. Cum am facut o toate trei, in telefon, cand a murit Mama.
Si plang, Si nu vreau sa ma mai gandesc  la rau. Si nu stiu ce sa fac. Si ce sa mai zic. Si atat.
Si vine o vreme cand iti raman doar rugaciunile. 

luni, 4 noiembrie 2013

Pasi.

    
Mi e dor sa calc in picioare, drumuri. Sa simt sub talpi, nelinistea intalnirii ce nu va fi. Si sa tac. Nestiuta. Sa observ vieti ce trec pe langa mine. Sa le intuiesc doar atat cat sa imi fie mie bine.

"Isi inghesui hartiile in geanta. Aiurea. Nimic ordonat. Lua de pe masa cheile, telefonul , si cativa bani. Sa fie acolo. Nu conta ca era aproape miez de ziua, si ca -logic- ar fi trebuit sa fie in cu totul alta parte. Soare palid. Un pic racoare. O zi de noiembrie nedeslusita coloristic. Nuante palide, contrastante cu viziuni bine conturate. 

Agitatia micului oras nu o mai interesa. Stia doar ca vrea sa se odihneasca. Si sa si umezeasca ochii ,privind dincolo de trupurile altora. Astepta sa evadeze. Sa si poata privi chipul , undeva unde se simtea EA. 

Nici un regret. Nici o privire in urma. Aceeasi muzica ciudata ce o insotea de fiecare data in periplurile sale solitare. Fum. Cafea la pahar, ce se racea treptat in suportul de langa. Si kilometrii ce trec si o apropie. Campuri ce se sfarsesc odata cu satele, culori tomnatice, cate un grup de copii aleatoriu ..Toate vazute in fuga. Si negandite. Nimic din ceea ce ar fi trebuit rationat. Doar balast. 

In marele oras de sticla, trafic infernal. Cu o liniste morbida, se strecura printre bolizi cu o agilitate de felina. Se apropia. Senzatia de adrenalina isi facea simtita prezenta. Suradea. Isi incepea fericirea.

Cobori . Adusa un pic de spate, respira adanc. Trecuse doar doua ore. Cat doua secole sau doua clipe. Mai conta? Tigari, geanta pusa la repezeala pe umeri.

Se opri pe strada Franceza. Cald. Terase aproape pustii. O masa la vedere. Se aseza comod. O alta cafea, un alt pachet de tigari. Si  linistea. EI. 

Studenti grabiti sau nu. Trecatori impasibili. Parinti si copii. Chiar si cativa turisti. Ce imortalizau ziduri si clipe. Ochii i se plimbau avizi de la un trecator la altul, de la o banala piatra de pe caldaram , la becul unui lampadar neaprins inca. Freamat de oras in oras. Iz de vechi in straie noi. Reclame la bere, si meniuri destul de sofisticate. Isi umplea plamanii de dorinta de a sti cat mai multe, faurind propriile istorii. 

Curios! Necuriozitatea celor ce treceau pe langa ea, ii era necunoscuta. Dar ii facea bine. Vedea. Nu voia sa fie insa vazuta. Starea de relaxare o cotropea usor. Daduse o zi pe o placere necarnala ,dar atat de binefacatoare trupului ostenit . 

Voia sa pasuiasca. Dar amana promenada. Pentru  o alta evadare. Pentru alte mici eternitati de fericire. "

Ma voi intoarce. Si voi da apa orfanilor tanguitori ai lui Stavrache Hagi-Orman. Si mi voi purta nelinistile si pe strada Covaci. Ca un muribund ce si cauta clipe de fericiri trecute, pe strazi pline de vechi amintiral.

Uraste ma perfecta. Iubeste ma defecta.

marți, 29 octombrie 2013

Vecinatate de o clipa.

Dimineata cu un soare sovaielnic, iesit de sub crusta nocturna. Curtea spitalului, abia s a linistit de zarva matinala a inceperii unei zile noi de munca. Acum , fosnesc doar frunze, dezlipite de cate un fior de vant , calator doar pentru ceva secunde.


Keith Urban - Sometimes Angels Can't Fly
   
Coridor ce se vrea a fi cat de cat placut. Scaune din sala de asteptare, cu o tapiterie fada, inca rosie. Ciudat. Nimic ros de vreme. Doar ieftine decoruri menite sa astepte diagnostice.

Nu sunt atat de multi cei ce asteapta. Aceeasi ordine, cu bonuri numerotate. O clipa, gandul ma duce la o inchisoare cu reguli stricte. O sala cat de cat intunecata. Si tacere. Doar un murmur de voci se aude. Ii aud fara sa vreau..

- Nu vreau sa stiu ce este. Ce rost are?, spune suspind , femeia. Pare atat de fragila..Isi tine capul in maini, reluandu si tacerea.
- Nu e facut sa fie al nostru. Traim ceva interzis. Vocea gatuita de emotia viitoarelor spuse il ineca.
-Si atunci de ce suntem aici? Pentru ce ? Va trebui sa facem o crima..
Nu pareau oameni oarecare. Gandeau. Regretau. Plangeau. Dar se tineau de mana. In aceasta tragedie personala, ei se tineau de mana. 

Am intrat la medic, inaintea lor. Paseam incet, pentru a nu le tulbura durerea. Gandeam ca intr o astfel de criza, nu trebuie sa fii singur. Erau un intreg. Din care li se luau o parte.
.......................................................................................................................................................
Nu imi e dor de ce am lasat in urma. Agitatia de pe holuri devenise deja obositoare. Si nu trecusera decat cateva zeci de minute. Eram atipic cadru medical ce nu isi gasea locul . Acolo. In spitalul in care am trait atat de multe.

Am iesit detasata. Stiam ce am. Stiam la ce sa ma astept pe viitor. Nu existau de ce uri.Aveam raspunsurile. De multa vreme. A fost ca si cand as fi trait un deja vu. In care te simti stapan pe situatie, si iti alegi singur finalul. Sau rezolvarea.

In locul lor nu mai era nimeni. Decat un bilet de trimitere. M am asezat pe locul ei. Stiam ca nu se vor mai intoarce. Doream asta. Imi faurisem in minte , o impacare. Si se pare ca asa a si fost. Sau impacat cu ei insisi.

"Se recomanda intrerupere de sarcina.." 
Mai conta? Am rupt bucata aceea in mii de farame. Si i am dat drumul pe scaunul cu tapiteria fada, inca rosie. Nu mi a pasat de stupoarea si dezaprobarea celor din jur. Ei erau bine. Intuiam asta. 

Si am ajuns la mine. In sanctuarul meu medical, unde pot iubi in liniste. Si unde mi spun zilnic, ca nu conteaza decat clipe de fericire, fie ele si fugare. Si ca , in fiece gand, ma ating aripi. De injeri.

                                                                    TIM


luni, 28 octombrie 2013

Missing a piece.

    
Sta in firea umana conceptul de a cerceta. De a afla raspunsuri. De a sapa in tenebre de necunoscut, pentru a sti. Probabil ca rezultatul cunoasterii nu este intotdeauna cel asteptat. Dar e certitudine.

Iti schimbi comportamentul. Pierzi personalitatea proprie. Tarsai cuvinte pe care le accepti, doar de dragul de a le asculta. Nimic concret. Doar intrebari.

Si cauti piesa lipsa a unui puzzle conceput cu acordul tau tacit. Si simti ca nimic cu e intreg , atunci cand exista neraspunsuri.

Si taci. Si pleci. Pentru ca ai nevoie de adevar. 

Sau ramai. Si te inchizi in tine. Iti cuprinzi genunchii cu bratele, si te legeni a neputinta. Si privesti absent pe o fereastra ce nu ti poate intelege nedumeririle, dar sta acolo. Calma. Si te lasa sa treci dincolo de ea , ca sa poti imbratisa macar intunericul. Pe care, in mod cert, il iubesti. Pentru ca face diferenta. Intre lumina incerta. Si negrul sigur.

Iar dupa momentele acestea, doresti sa ti construiesti puzzle ul dupa dorinte proprii. Si fabrici bucata aceea din vise. Ignori ceea ce poate nu e ceea ce vrei. Si mergi inainte.

De ce? Pentru ca iubesti.



sâmbătă, 26 octombrie 2013

Nyctophilia. Fara ceas.

   

Ne intalnim in fiecare zi la orice ora. Ne asteptam la sapte si jumatate, numarandu ne pasii.  Masuram trei intr o directie, lasam o ora de dor sa treaca, apoi inca alte minute. Respiram sapte atmosfere. Fara jumatate. Ca este ceata.

Si ne intindem bratele unul spre celalalt . La amiaza. Ne atingem coronarian, ne sarutam in ritm de pendula. Una..doua...infinite mangaieri de buze. Vezi ca eternitatea noastra este atemporala? 

Reqviem . De seara. Respiram in aceeasi clipa, si zambim. Pasim usor pas cu mana, expir cu tresaltare de inima, spre o noapte. Intotdeauna a noastra. Si iar spargem cadrane ce nu ne sunt de folos.Pentru ca dragostea noastra nu se masoara. Decat in batai de cord apartinut amandurora.

Adunam cioburi. In miez de noapte. Statornicim ore. Iubind. Iubindu te. Iubindu ma. Iubindu ne.
Si atunci, in moment negru, ma sfartec in mii de sfere colorate de extaz. Atunci ma refugiez definitiv in derma ta, si te las sa ma invalui in intuneric.

Tic tac ul nu exista. Doar sunete distorsionate de urlete guturale. Si nici un ceas. Doar trup. Si stele. Praf de stele.

                                                Daca timpul ar fi avut frunze, ce toamna! Nichita Stănescu

marți, 22 octombrie 2013

M ai.(Pygmalion)

   
 
M ai adunat din cotloanele altora. Uitata acolo, ignorata si urata. M ai luat clipa cu clipa si farama de suflet cu urma de inima. M ai refacut sculptural. Emotii si trup. Uitari si fiinta. Si m ai lasat sa mi alegi ce e mai bine. Pentru doi. Pentru noi.

Mi ai furat zambete. Mi ai alungat tristeti. M ai plimbat pe campuri de flori galbene, tinandu ma de mana pentru a nu mi pierde pulsul.

M ai rupt de neputinte. Si mi te ai facut sprijin. Altfel am vazut acum un rasarit de soare. Prin alti irisi. Prin alte stari.

M ai zidit sa ti fiu tie. M ai turnat picatura cu picatura in paharul anilor tai. Si te las sa ma sorbi incet, pana la ultimul fir  de clepsidra destinat noua.

Iti sunt fereastra. Te las sa ma privesti zile si nopti, ploi si curcubee. Pentru ca mi esti zid. De neclintit . Adanc infipta in tine, nu ti voi rani nicicand atriile. Cu cioburi.

M ai intregit din bucati rupte de suflet. M ai conturat cu grija, facandu mi trup viu, dintr un les amorf, fara vlaga si fara de viitor. Respir. Pentru ca ma iubesti. Si ieri. Si azi. Si mainele de ieri. 
Iti sunt Galatee.  Imi esti Pygmalion.

TIM.

miercuri, 16 octombrie 2013

Exista o vreme cand trebuie sa pui punct. Unei situatii pe care ai lasat o in urma mai mult de un deceniu. Pentru ca nu ti a pasat. Pentru ca poate, ai vrut sa nu ti pese. Si ai ramas intr o stare letargica atat amar de vreme, incat te ai obisnuit cu maladia asta. A nepasarii.
Si mai exista o clipa cand te trezesti. Din coma asta autoindusa. Cand realizezi ca in asti zece si cativa ani, viata te a facut mai apriga, mai rece, si mai dura decat credeai ca poti fi. Perioada in care ti ai vazut copila crescand, trecand si prin bune si prin rele, cand ti ai luat adio de la cea ce ti era mama, obisnuindu te cu statutul de single Mum. Sau femeie singura. Whatever.
(Cred ca o sa incep articolul asta azi, si o sa il termin..n am idee cand..)
Si sunt zile cand urasti. Din toti porii. Sunt ore cand te blestemi pentru alegeri facute candva. Cand concluzionezi ca nu ti ai ruinat doar tu amarata asta de viata, dar ai implicat si sufletul rupt din tine. Si ti vine sa urli. Si nu poti crede ca ..Damn...
fara to be continued.

luni, 7 octombrie 2013

The quest. Fara raspunsuri logice.



    
Pentru ce sa traiesc? Pentru ce as putea muri?
Nop. N am luat o razna. Si va trag de urechi daca aveti impresia ca s morbida si ca am reintrat in perioada mea "emo". Nop.
Is optimista.
Nu mi pasa de cometa. Nu mi pasa de cutremure. Nu mi pasa ca am trecut printr o ultima saptamana de cacao, in care ghinioanele s au tinut lant. Sau fatalitatea. Nu mi pasa de credeti ca am luat o razna. 
Acasa. Vreau sa ma simt acasa oriunde as merge. Sau in inima oricui sunt. Sau in mintea celor ce s au obisnuit cu mine asa. Dusa. Sau a dreaq de rationala. 
Am obosit. Sa mi fie teama. De aceea nu mi fac planuri. V am explicat anterior. Si dap. Imi pasa ca va pasa celor cativa si prea putini. So..
Is in transa. Si nu m am drogat cu nimic. Nici macar cu somn. Cu odihna. Cu uitare. Nop. Sunt mai lucida decat oricand. Si am simtit ca trebuie sa explodez. Intr un fel sau altul. Sa nu tac. Din taste. Sa simt tampita asta de adrenalina cum imi circula prin vene pentru a ma putea detensiona. O clipa. O zi. 
Sa nu mi mai simt blogul impersonal. Sa stiu ca m am lasat aici. Ca nu vreau o mana de compasiune pentru ca nu asta cer. Vreau doar.. Sa scriu.
Si daca nu gasesc subiecte de barfa, si daca nu vreau sa judec, si daca nu vreau sa urlu la cei ce mi viziteaza "acasa" mea si apoi pleaca fara sa scrie un cuvant, -asta fac. Tastez. De furie. De neputinta. De ..nestire.
Agitatie. Dap. Asta e trairea d amu. Is ca si cainele meu ce nu a urlat cand s o apropiat zdruncinatura, is ca si fiica me ce nu s o imbracat cum trebuie si mi a racit..is ca si tata care uita ce varsta are si se joaca cu viata . Lui. Si a mea. 
Si mai sunt ca sticla aia de sampanie nebauta .Care sta sa faca Bum. Si nu face. Nu inca. Pentru ca nu are un motiv plauzibil sa se disperseze. La mine in stomac. In gat. In mine. Pe mine. 
Si mi tremura mainile. Nu am tiogari. Si as fuma.
Si daca simt ca ma sufoc uneori, nu mi pasa ca amu stiti. Imi revin. Ca intotdeauna.
Si as dormi.
Ca sa nu mi mai pun intrebarea:Pentru ce sa traiesc? Pentru ce as muri? Intrebarile. Chiar.
Si daca credeti ca am scris toata chestia asta din pricina cantecului si a imaginii, va inselati. Gata.
Tim.Nu ai idee cat de mult.

vineri, 4 octombrie 2013

Eu nu imi fac planuri.

   
 
Eu nu sunt asa. Eu nu mai planuiesc nimic. De multa vreme. Mi e pur si simplu teama de ce va fi. Pentru ca s au intamplat atatea cand am vrut sa fie , incat nu au mai fost. Deloc. Si am dat chix. Eu. Sau planurile.

Sunt o dezordonata. Nu mi place sa am toate randuite. La linie. Cu ochii stransi inchisi, imi pot gasi o tigara sub un morman de carti citite sau neincepute de pe birou, sau in amestecul de hartii si cercei din sertar. Eu nu sunt asa. Cum multi ar vrea sa fiu.

Am pierdut pentru ca nu am vrut planuri. Pentru ca nu am stiut sa ii ocolesc pe cei ce mi vorbeau de ce va fi. Ori nu am avut curajul sa spun ca nu mi place sa fiu strunita. Si ca daca acceptam ceva, o faceam de dragul de a nu rani. Planurile altora.

Spontaneitatea. Sau nefirescul. Imi place. Sa fac totul pe ultima suta de metri. Nu din lipsa de adrenalina. Nu. Ci doar din scepticism. Din nevoia de a fi sigura ca nu va mai fi niciodata gri. Ci doar alb. Sau negru. Dar nu gri.

Si nu mi place sa mi fac planuri. Pentru ca poate nu se vor implini. Prefer incertitudinea .Care, intr un final, va deveni realitate. Buna. Sau mai putin buna. 


Blogaria. Land of blogs. Aceasta "tara" ce ne tine pe noi. Oamenii "altfel". Uniti. Sau nu. Invidiosi, sau insidiosi. Persoane ce tasteaza din placere. Din nevoia de a refula frustrari proprii. Sau sentimente. Sau doar imaginatie. Ceva ce apartine doar persoanei ce are blog. De fapt, ce are curajul de a avea un blog. Pe care si l trateaza cum doreste. Unde scrie cand  simte. Fara a fi obligat. Fara a fi cenzurat. Fara a fi acuzat ca "ii e teama sa scrie". Nu. Teama nu exista. Doar indisponibilitatea momentana. Sau pur si simplu, alegerea de a tace. O perioada. Sau o mica eternitate.

Am intalnit oameni ce au scris pentru altii. Pe care ii iubeau intr un moment ales de destin. Rupturi, regrete prezente sau nu.. Insa blogurile au ramas. Cu postarile dureroase sau fericite, cu simtiri de atunci. Poate si cu pareri de rau. Dar au ramas. Neinchise. Dovada existentiala a unei etape de viata. Nu i judec. Alegerea lor. 
Si am mai intalnit oameni ce umplu pagini aiurea. Ce scriu la comanda. Pentru un concurs iluzoriu. Pentru ceva ce cred ca i fac mai "altfel" decat sunt.. Alegerea lor. Din nou. 

Eu nu sunt "scriitoare". Sunt doar o femeie. Ce are si aici, in Virtualia, o casa a ei. In care traieste cu persoana iubita, este vizitata de prieteni de suflet, si vizualizata de cei ce o vor la pamant. Si? E ca in Realia. Nu poate fi totul perfect. Aici am gri. Pentru ca pot transforma oricand griul. In alb. Sau negru.

Sunt "case " ale altora, pe care nu vreau sa le uit. Scrumiere,caiete,trairi...si multe alte sau prea putine, in care salasluiesc oricand. Si pe care le ador. Si EI /ELE..nu sunt scriitori. Sunt oameni. Atat.

Nu incerc sa copiez. Pentru ca nu as mai fi eu. M as transforma in jaf. De plagiatoare. Si as incerca sa mi asum sfert din gloria sufleteasca a celei/celui pe care as vrea sa l "inlocuiesc". Eu sunt EU.

Eu nu mi fac plan de activitate. "Azi scriu pe blog, pentru ca trebuie sa mi fac norma..". Eu hranesc doar. Injeri si suflete. Ce mi accepta aberatiile de fiece data. Cand ma critica. Si cand ma iubesc. Calitativ. Nu cantitativ. 
Si nu stau zile sa mi aleg cuvintele. Sunt pur si simplu tavalug. Pentru ca eu nu sunt o scriitoare.

Eu nu imi fac planuri.

P.S.:Eu nu planuiesc cand sa te iubesc, injere. Pentru ca o fac. Intotdeauna. 

Uraste ma perfecta..iubeste ma defecta..

luni, 30 septembrie 2013

Bare with me.


   
Si imi e frig, dar vreau sa ma dezbrac de mine. Pentru o clipa sau pentru o infima eternitate. Sa mi ies din trup si sa ma privesc. Sa mi tin capul in maini, pe genunchi, si sa par garbovita de atat de multe alte ale mele. Sa fiu undeva sus, neplutind . Pentru ca nu as avea aripi. Dar sa fiu intr o imponderabilitate inteleasa doar de mine.

Ce as vedea? Un chip comun ce se pierde usor printr o multime de miliarde de alte eu ri. Doar negrul ce l port m ar detasa un pic, poate, de comunul nuantelor vii. Sau poate ca m as retrage eu, ferindu ma din calea celor comuni si rutinabili, pentru a mi pastra doza aia de ciudatenie. Sau poate ca nu as face nimic din toate astea.

Vreau sa ma jupoi doar de mine. Sa ma asez confortabil in pielea unei perfecte. Trupesc si mental. Sa ma vad fara de cusur, adorata, adulata si aroganta. Constienta de neimperfectiunea mea. Sa impart surasuri artificiale in stanga si in dreapta, sa mi se sarute urme de pasi nepasiti. 
Nop. Nu mi ar place. M as plictisi sa ma iubesc doar pe mine.

Dezbraca m as o mica vesnicie de mine. Sa intru in tine si sa ma vad prin ochii tai. Sa ma astept de fiece data cand nu sunt acolo, langa tine, si sa mi fac griji. Grijile tale. Sa umblu bezmetica in trupul tau, pasind rar intre ce am (ai) , si vreau sa am. Dar nu am (ai). Si nu m as decide nici eu. As pendula. Pentru ca leaganul incertitudinii adoarme monstrii constiintei..(Apropos: Azi ti am zis ca te iubesc, injere?)

Si mi as mai da jos cateva zdrente din mine. Ca sa fiu o pseudoeu. Sa incerc sa intru in mintea mea, si sa mi fur din ceea ce gandesc. Ca sa pot asterne altundeva, sentimente imprumutate prin dramatizari ieftine ce nu mi apartin, dar de fapt sunt ale mele. (Amu intelegi , injero?). Si n as fi eu. Originala. Ci doar surogatul surogatelor ce ma plagiaza de ani, incercand sa mi ia locul in propria mea minte si din singurul meu lob drept in care mi posed propria mi imaginatie.

Ma pot dezbraca. In multe feluri. De mine. Din curiozitate, din dorinta de a ma reincalzi prin mine, si de a fi altcineva. Pentru o milisecunda. Dar m as dori cu atat de multa ardoare inapoi, incat nu stiu de ar fi posibil sa raman aceeasi.

Uraste ma perfecta..iubeste ma defecta.

marți, 24 septembrie 2013

Temeri.



   
 

In ultima vreme, am mers dupa principiul "Ce nu sti, nu te raneste". Adicatalea am inchis ochii. Si speram, ca si cei dragi sa faca acelasi lucru. Sa mi ignore durerile  pentru a nu i incarca cu inca o alta grija in plus. Ma simteam cumva ca Moise. Putand sa deschid ape, sa fac loc amaraciunilor sa treaca. Eu, si cu mine. Cu toiagul meu, numit my proud. De ce am facut o? Nu stiu. Probabil pentru a nu imi descoperi slabiciunile muieresti. Am vrut, si vreau sa fiu puternica. Dar.

Dar ma simt bine si cand altcineva imi preia din usturimi. Chiar cu riscul de a se "infecta" de mine. Grijile se estompeaza. Si simt cum nu sunt singura. Si ma bucur ca o idioata ca nu tin doar pentru mine. Dureri. Simptome. Fizice sau nu. 

Si  mi place sa fiu inconjurata de ceata mea. De cei ce ma iau sub o umbrela imensa. Rosie. Daca e posibil. De cei ce ma primesc in rutina lor zilnica, apartinandu le. E un sentiment atat de pregnant, acela de a fi dependent de cineva. Bantuindu i gandurile. Avandu te in derma. 

Si ce rezolv daca mi pasez din ale mele? Cred ca intregesc totul. Dau omului iubit siguranta ca sunt acolo. Cu multitudinea mea de stari. Si astept aceeasi incredere. Pentru ca acum, merit sa fiu crezuta. Nu mint, nu ocolesc, nu ma mai mint. Si nu vreau sa mai merg pe acel principiu. Pentru ca life is a dracului de short. Si Carpe Diem urile sunt atat de rare, incat pot parea de netrait.

Si mi place sa ma imprastii in bucati de suflet. Pe care le am acordat cu atat de multa parcimonie. Dara nu regret alegerile facute..Nu. Pentru ca , cu riscul de a deveni patetica repetandu ma- mi am dat din mine, injerilor. Acelora atat de putini . Ce ma apartin. And i love them.

Injeri. Dau titulatura asta celor pe care ii am in mine. Sa fie stiut. O data si pentru totdeauna.

Iar acum , ar trebui sa mai arunc inca o grija pe aripile lor. Insa de data asta , ma voi descurca singura. Pentru ca sunt mama. 
TIM.

luni, 23 septembrie 2013

Marginalizam.


    

..lucruri si fapte care , poate sunt indispensabile in momentul respectiv, dar carora noi nu le dam atentia necesara. In clipele potrivite.

..oameni ce nu s au ridicat la nivelul asteptarilor noastre, si carora le intoarcem subtil spatele, pentru a le arata ca au gresit, si ca nu are rost sa stea langa noi daca nu sunt pe aceeasi lungime de unda. Sau persoane care nu inteleg gravitatea faptelor lor, fiind "posedati" de nocivul pe care nu il rationeaza.

..frunze ce nu dorim sa cada, pentru ca preferam o vara continua, sau o primavara tardiva cu renasterile sale puerile, dar atat de necesare.

..iubiri ce nu au mai fost suportabile ,ce nu ne au umplut asa cum trebuie sternul. Cu fluturi, or molii..Who cares?

..pe cei din jur(nu chiar pe toti,insa), atunci cand pulsul si bataile cordului sunt atat de intense fata de o persoana, incat ceilalti par doar..the others.

..trecut ce e doar pale de pareri de rau, fara influente permanente, si fara de regrete.

Si uite cum facem din marginalizare, un fel de a fi. Unii o pot numi ignoranta. Altii, nepasare. Eu ii spun ocolire a nedurerii catre ceilalti. Stiu. Amalgamata chestie. Insa care are totusi o continuitate. Pentru ca din afara, de pe margine, de la limita, te poti intoarce aproape intotdeauna), catre centru. N'est pas?

Si totusi...Nu ne marginalizam pe noi. Atunci cand iubim. Avem grija de cel de langa noi, si simtim cum sufletele devin doar  unul. Trupurile sunt disparate. Simtirile insa, nu. TIM.

Iubeste ma defecta..uraste ma perfecta. (fara de marginalizare..:)

miercuri, 18 septembrie 2013

Ma scurg de instantanee.

   
 
O fotografie nu e o legatura intre doua suflete. Nu poate certifica o legatura invizibila stiuta doar de cei ce sunt implicati in aceasta. Vazut am clipe imortalizate doar pentru putina vreme. Ce erau dovada, doar a unei pasiuni trecatoare. La ce bun asta? Cu ce ma incalzeste doua maini stranse, sau doua trupuri lipite? Daca inimile sunt reci si doar din simpla aparenta pot fi crezute ca s unite? Nop. Am avut astfel de fotografii. Sunt istorie. Undeva in trash ul pc ului, si in vacuum ul constiintei mele. N au sudat nimic. Au dat doar senzatie de cimentare. Ce din pacate, era inexistenta. Doar lut casant. Atat.
Nu mi trebuiesc imobilitati fotografice pentru a mi dovedi existenta unei iubiri. Nici mie, nici altora ce cer subtil asta. Personaje ce si rod din unghii. Din neputinta. Sau plictiseala. Doesn t matter. At all. 
Mi am pus fotografia, here. Am fost "acuzata" ca mi etalez decolteul. De care sunt mandra. Am schimbat o. Nu din teama pentru repercursiunile ulterioare, sau comentariile tendentioase. Ci pentru ca am ajuns la concluzia ca nu tre' sa mi se mai vada mecla. Nici macar partial. Sa fiu undercover. Sa observ. Pot fi iubita si acceptata asa.."no face, no smile"? Poate ca da. Sau nu. 
So..Ca sa structurez intr o singura concluzie tot ceea ce vreau sa explic, ar fi cam asa: Iubesc si fara imortalizari ale iubirii. Nu sunt importante. Eu si el insa, Da. N'est pas?
 P.S:Tim,injere. 

"It hurts when you have someone in your heart, but can’t have them in your arms."..for now.(Scrumiera cu ganduri).

luni, 16 septembrie 2013

Oameni. Si trenuri.


     
Cred ca am imbatranit. Pff.. Nu mai raspund provocarilor de nici un fel(sau da..postul asta fiind intr un fel sau altul o replica)..In fine. Cert este ca s grav de calma. Nu ma duare nici macar in pana..scriitoriceasca. Nu mai am subiecte de dezbatut, pentru ca nu mai tin langa mine "prieteni" la kilogram. Nu mai urlu ca s o fumeie "lasata" de Don Juan i, pentru ca nu imi mai pasa. Adevarul e ca imi place Babilonul in care ma invart. Parol. Trecut, prezent. Viitor nu. Pentru ca nu mi mai da mana sa mi fac planuri. Carpe diem, ce pana lui Sofocle..Nu ma mai intereseaza atat de mult sa plac in ochii celorlalti. Is doar o mana cei ce mi cunosc sufletul. Restul is clone,ciorne la ceea ce poate doream eu sa fie. Si nu vreau nici sa devin ceea ce vor altii. Punct.
Si de la capat. Am iesit azi. Singura. Am plecat de nebuna printre tufe de scaieti nesmulsi de pe margine de drum din urbea mi natala. Soare, un pic cald. Mi a fost dor de trenuri. De ati fi vazut o fumeie ce sta sa fumeze linistita pe peron (nah..mai trag cate una..rar), neasteptand nici un tren, dar mergand cu gandurile pe rutele altora, sa fiti siguri ca eu eram. Mi am suit picioarele pe un scaun, m am asezat turceste, si am belit irisii la oameni. Si trenuri. Si am rontatit alune. Am baut apa de la cismea, m am reasezat turceste, si am privit. Again. Vreo juma de ora am tot stat asa, nebagand in seama uitaturile tampe a vajnicilor mei "consateni". Am facut analogie cu o "stationare" aproape identica. Pe o bordura din Bucuresti. Doar ca atunci ingurgitam Red Bull. 
Mie, trenurile imi spun povesti. Ale mele. Istorii traite de mine. Cu cei iubiti. Singura. Sau nu. Rememorez chestiile astea pentru a le tria. Ce doare, in trash ul mintii, ce nu, la gazeta de onoare a corasonului meu. 
Putoarea de shaorma facuta ad hoc, m o trezit la realitate. Un pusti de vreo 7 8 ani, de culoare tuciurie, s o asezat langa mine si a inceput sa scuipe seminte. Ingana o manea si mai baga cate un oftat. La un moment dat, scoate din buzunarul pantalonilor mov, un ghem de bani. Mototoliti. Ma uit cu cuada ochiului, vede, si imi spune:"Cascavalu' de azi". Pleaca mai incolo, se aseaza cu un picior sub fund, si incepe sa cerseasca. Damn. Mi era dor de Babilonia garii.
Ma ridic . Incep sa apara multi navetisti, si mi e sila. Nu de comentariile lor. Ci de momentul meu de liniste abuzat. Las in urma cativa caini pleostoiti, scapati de latul hingherilor.
La mina n gara de provincie, nu e ca in Gara de Nord. E mult mai pitoresc.
Si o iau de zarghita pe o strada, cu pretentie de bulevard. Ma opresc pe la vechituri. Miros de naftalina. Fiece articol are povestea lui.Dara mi e lene sa stau sa gandesc acum. La fostul meu liceu, liniste mormantala. Elevii au plecat. Prima zi de scoala a fost ambigua. Click ul mi se produce. Ajunge cu atat de multa solitudine. Basta independenta. Ma intorc home, ma asez turceste la mine in pat, si vorbesc cu liceeana mea. Avem ce povesti. Si ce rade. Si apoi va scriu chestia asta. Pe care am tinut o in mine, si v o dau si voua. Asa, ca azi am chef sa fiu Eu.

Si tot te iubesc, injere..Enorm.

Toată viaţa m-am uitat pe fereastră,

Pironit într-un colţ
De autobuz, de tren, de vapor
Hurducat de căruţă
M-am uitat cum fug de mine copacii,
Oameni, oraşe, continente
De ce sunt copleşit de atâtea emoţii,
De ce am impresia
Că am cunoscut lumea?..M. Sorescu