marți, 29 octombrie 2013

Vecinatate de o clipa.

Dimineata cu un soare sovaielnic, iesit de sub crusta nocturna. Curtea spitalului, abia s a linistit de zarva matinala a inceperii unei zile noi de munca. Acum , fosnesc doar frunze, dezlipite de cate un fior de vant , calator doar pentru ceva secunde.


Keith Urban - Sometimes Angels Can't Fly
   
Coridor ce se vrea a fi cat de cat placut. Scaune din sala de asteptare, cu o tapiterie fada, inca rosie. Ciudat. Nimic ros de vreme. Doar ieftine decoruri menite sa astepte diagnostice.

Nu sunt atat de multi cei ce asteapta. Aceeasi ordine, cu bonuri numerotate. O clipa, gandul ma duce la o inchisoare cu reguli stricte. O sala cat de cat intunecata. Si tacere. Doar un murmur de voci se aude. Ii aud fara sa vreau..

- Nu vreau sa stiu ce este. Ce rost are?, spune suspind , femeia. Pare atat de fragila..Isi tine capul in maini, reluandu si tacerea.
- Nu e facut sa fie al nostru. Traim ceva interzis. Vocea gatuita de emotia viitoarelor spuse il ineca.
-Si atunci de ce suntem aici? Pentru ce ? Va trebui sa facem o crima..
Nu pareau oameni oarecare. Gandeau. Regretau. Plangeau. Dar se tineau de mana. In aceasta tragedie personala, ei se tineau de mana. 

Am intrat la medic, inaintea lor. Paseam incet, pentru a nu le tulbura durerea. Gandeam ca intr o astfel de criza, nu trebuie sa fii singur. Erau un intreg. Din care li se luau o parte.
.......................................................................................................................................................
Nu imi e dor de ce am lasat in urma. Agitatia de pe holuri devenise deja obositoare. Si nu trecusera decat cateva zeci de minute. Eram atipic cadru medical ce nu isi gasea locul . Acolo. In spitalul in care am trait atat de multe.

Am iesit detasata. Stiam ce am. Stiam la ce sa ma astept pe viitor. Nu existau de ce uri.Aveam raspunsurile. De multa vreme. A fost ca si cand as fi trait un deja vu. In care te simti stapan pe situatie, si iti alegi singur finalul. Sau rezolvarea.

In locul lor nu mai era nimeni. Decat un bilet de trimitere. M am asezat pe locul ei. Stiam ca nu se vor mai intoarce. Doream asta. Imi faurisem in minte , o impacare. Si se pare ca asa a si fost. Sau impacat cu ei insisi.

"Se recomanda intrerupere de sarcina.." 
Mai conta? Am rupt bucata aceea in mii de farame. Si i am dat drumul pe scaunul cu tapiteria fada, inca rosie. Nu mi a pasat de stupoarea si dezaprobarea celor din jur. Ei erau bine. Intuiam asta. 

Si am ajuns la mine. In sanctuarul meu medical, unde pot iubi in liniste. Si unde mi spun zilnic, ca nu conteaza decat clipe de fericire, fie ele si fugare. Si ca , in fiece gand, ma ating aripi. De injeri.

                                                                    TIM


luni, 28 octombrie 2013

Missing a piece.

    
Sta in firea umana conceptul de a cerceta. De a afla raspunsuri. De a sapa in tenebre de necunoscut, pentru a sti. Probabil ca rezultatul cunoasterii nu este intotdeauna cel asteptat. Dar e certitudine.

Iti schimbi comportamentul. Pierzi personalitatea proprie. Tarsai cuvinte pe care le accepti, doar de dragul de a le asculta. Nimic concret. Doar intrebari.

Si cauti piesa lipsa a unui puzzle conceput cu acordul tau tacit. Si simti ca nimic cu e intreg , atunci cand exista neraspunsuri.

Si taci. Si pleci. Pentru ca ai nevoie de adevar. 

Sau ramai. Si te inchizi in tine. Iti cuprinzi genunchii cu bratele, si te legeni a neputinta. Si privesti absent pe o fereastra ce nu ti poate intelege nedumeririle, dar sta acolo. Calma. Si te lasa sa treci dincolo de ea , ca sa poti imbratisa macar intunericul. Pe care, in mod cert, il iubesti. Pentru ca face diferenta. Intre lumina incerta. Si negrul sigur.

Iar dupa momentele acestea, doresti sa ti construiesti puzzle ul dupa dorinte proprii. Si fabrici bucata aceea din vise. Ignori ceea ce poate nu e ceea ce vrei. Si mergi inainte.

De ce? Pentru ca iubesti.



sâmbătă, 26 octombrie 2013

Nyctophilia. Fara ceas.

   

Ne intalnim in fiecare zi la orice ora. Ne asteptam la sapte si jumatate, numarandu ne pasii.  Masuram trei intr o directie, lasam o ora de dor sa treaca, apoi inca alte minute. Respiram sapte atmosfere. Fara jumatate. Ca este ceata.

Si ne intindem bratele unul spre celalalt . La amiaza. Ne atingem coronarian, ne sarutam in ritm de pendula. Una..doua...infinite mangaieri de buze. Vezi ca eternitatea noastra este atemporala? 

Reqviem . De seara. Respiram in aceeasi clipa, si zambim. Pasim usor pas cu mana, expir cu tresaltare de inima, spre o noapte. Intotdeauna a noastra. Si iar spargem cadrane ce nu ne sunt de folos.Pentru ca dragostea noastra nu se masoara. Decat in batai de cord apartinut amandurora.

Adunam cioburi. In miez de noapte. Statornicim ore. Iubind. Iubindu te. Iubindu ma. Iubindu ne.
Si atunci, in moment negru, ma sfartec in mii de sfere colorate de extaz. Atunci ma refugiez definitiv in derma ta, si te las sa ma invalui in intuneric.

Tic tac ul nu exista. Doar sunete distorsionate de urlete guturale. Si nici un ceas. Doar trup. Si stele. Praf de stele.

                                                Daca timpul ar fi avut frunze, ce toamna! Nichita Stănescu

marți, 22 octombrie 2013

M ai.(Pygmalion)

   
 
M ai adunat din cotloanele altora. Uitata acolo, ignorata si urata. M ai luat clipa cu clipa si farama de suflet cu urma de inima. M ai refacut sculptural. Emotii si trup. Uitari si fiinta. Si m ai lasat sa mi alegi ce e mai bine. Pentru doi. Pentru noi.

Mi ai furat zambete. Mi ai alungat tristeti. M ai plimbat pe campuri de flori galbene, tinandu ma de mana pentru a nu mi pierde pulsul.

M ai rupt de neputinte. Si mi te ai facut sprijin. Altfel am vazut acum un rasarit de soare. Prin alti irisi. Prin alte stari.

M ai zidit sa ti fiu tie. M ai turnat picatura cu picatura in paharul anilor tai. Si te las sa ma sorbi incet, pana la ultimul fir  de clepsidra destinat noua.

Iti sunt fereastra. Te las sa ma privesti zile si nopti, ploi si curcubee. Pentru ca mi esti zid. De neclintit . Adanc infipta in tine, nu ti voi rani nicicand atriile. Cu cioburi.

M ai intregit din bucati rupte de suflet. M ai conturat cu grija, facandu mi trup viu, dintr un les amorf, fara vlaga si fara de viitor. Respir. Pentru ca ma iubesti. Si ieri. Si azi. Si mainele de ieri. 
Iti sunt Galatee.  Imi esti Pygmalion.

TIM.

miercuri, 16 octombrie 2013

Exista o vreme cand trebuie sa pui punct. Unei situatii pe care ai lasat o in urma mai mult de un deceniu. Pentru ca nu ti a pasat. Pentru ca poate, ai vrut sa nu ti pese. Si ai ramas intr o stare letargica atat amar de vreme, incat te ai obisnuit cu maladia asta. A nepasarii.
Si mai exista o clipa cand te trezesti. Din coma asta autoindusa. Cand realizezi ca in asti zece si cativa ani, viata te a facut mai apriga, mai rece, si mai dura decat credeai ca poti fi. Perioada in care ti ai vazut copila crescand, trecand si prin bune si prin rele, cand ti ai luat adio de la cea ce ti era mama, obisnuindu te cu statutul de single Mum. Sau femeie singura. Whatever.
(Cred ca o sa incep articolul asta azi, si o sa il termin..n am idee cand..)
Si sunt zile cand urasti. Din toti porii. Sunt ore cand te blestemi pentru alegeri facute candva. Cand concluzionezi ca nu ti ai ruinat doar tu amarata asta de viata, dar ai implicat si sufletul rupt din tine. Si ti vine sa urli. Si nu poti crede ca ..Damn...
fara to be continued.

luni, 7 octombrie 2013

The quest. Fara raspunsuri logice.



    
Pentru ce sa traiesc? Pentru ce as putea muri?
Nop. N am luat o razna. Si va trag de urechi daca aveti impresia ca s morbida si ca am reintrat in perioada mea "emo". Nop.
Is optimista.
Nu mi pasa de cometa. Nu mi pasa de cutremure. Nu mi pasa ca am trecut printr o ultima saptamana de cacao, in care ghinioanele s au tinut lant. Sau fatalitatea. Nu mi pasa de credeti ca am luat o razna. 
Acasa. Vreau sa ma simt acasa oriunde as merge. Sau in inima oricui sunt. Sau in mintea celor ce s au obisnuit cu mine asa. Dusa. Sau a dreaq de rationala. 
Am obosit. Sa mi fie teama. De aceea nu mi fac planuri. V am explicat anterior. Si dap. Imi pasa ca va pasa celor cativa si prea putini. So..
Is in transa. Si nu m am drogat cu nimic. Nici macar cu somn. Cu odihna. Cu uitare. Nop. Sunt mai lucida decat oricand. Si am simtit ca trebuie sa explodez. Intr un fel sau altul. Sa nu tac. Din taste. Sa simt tampita asta de adrenalina cum imi circula prin vene pentru a ma putea detensiona. O clipa. O zi. 
Sa nu mi mai simt blogul impersonal. Sa stiu ca m am lasat aici. Ca nu vreau o mana de compasiune pentru ca nu asta cer. Vreau doar.. Sa scriu.
Si daca nu gasesc subiecte de barfa, si daca nu vreau sa judec, si daca nu vreau sa urlu la cei ce mi viziteaza "acasa" mea si apoi pleaca fara sa scrie un cuvant, -asta fac. Tastez. De furie. De neputinta. De ..nestire.
Agitatie. Dap. Asta e trairea d amu. Is ca si cainele meu ce nu a urlat cand s o apropiat zdruncinatura, is ca si fiica me ce nu s o imbracat cum trebuie si mi a racit..is ca si tata care uita ce varsta are si se joaca cu viata . Lui. Si a mea. 
Si mai sunt ca sticla aia de sampanie nebauta .Care sta sa faca Bum. Si nu face. Nu inca. Pentru ca nu are un motiv plauzibil sa se disperseze. La mine in stomac. In gat. In mine. Pe mine. 
Si mi tremura mainile. Nu am tiogari. Si as fuma.
Si daca simt ca ma sufoc uneori, nu mi pasa ca amu stiti. Imi revin. Ca intotdeauna.
Si as dormi.
Ca sa nu mi mai pun intrebarea:Pentru ce sa traiesc? Pentru ce as muri? Intrebarile. Chiar.
Si daca credeti ca am scris toata chestia asta din pricina cantecului si a imaginii, va inselati. Gata.
Tim.Nu ai idee cat de mult.

vineri, 4 octombrie 2013

Eu nu imi fac planuri.

   
 
Eu nu sunt asa. Eu nu mai planuiesc nimic. De multa vreme. Mi e pur si simplu teama de ce va fi. Pentru ca s au intamplat atatea cand am vrut sa fie , incat nu au mai fost. Deloc. Si am dat chix. Eu. Sau planurile.

Sunt o dezordonata. Nu mi place sa am toate randuite. La linie. Cu ochii stransi inchisi, imi pot gasi o tigara sub un morman de carti citite sau neincepute de pe birou, sau in amestecul de hartii si cercei din sertar. Eu nu sunt asa. Cum multi ar vrea sa fiu.

Am pierdut pentru ca nu am vrut planuri. Pentru ca nu am stiut sa ii ocolesc pe cei ce mi vorbeau de ce va fi. Ori nu am avut curajul sa spun ca nu mi place sa fiu strunita. Si ca daca acceptam ceva, o faceam de dragul de a nu rani. Planurile altora.

Spontaneitatea. Sau nefirescul. Imi place. Sa fac totul pe ultima suta de metri. Nu din lipsa de adrenalina. Nu. Ci doar din scepticism. Din nevoia de a fi sigura ca nu va mai fi niciodata gri. Ci doar alb. Sau negru. Dar nu gri.

Si nu mi place sa mi fac planuri. Pentru ca poate nu se vor implini. Prefer incertitudinea .Care, intr un final, va deveni realitate. Buna. Sau mai putin buna. 


Blogaria. Land of blogs. Aceasta "tara" ce ne tine pe noi. Oamenii "altfel". Uniti. Sau nu. Invidiosi, sau insidiosi. Persoane ce tasteaza din placere. Din nevoia de a refula frustrari proprii. Sau sentimente. Sau doar imaginatie. Ceva ce apartine doar persoanei ce are blog. De fapt, ce are curajul de a avea un blog. Pe care si l trateaza cum doreste. Unde scrie cand  simte. Fara a fi obligat. Fara a fi cenzurat. Fara a fi acuzat ca "ii e teama sa scrie". Nu. Teama nu exista. Doar indisponibilitatea momentana. Sau pur si simplu, alegerea de a tace. O perioada. Sau o mica eternitate.

Am intalnit oameni ce au scris pentru altii. Pe care ii iubeau intr un moment ales de destin. Rupturi, regrete prezente sau nu.. Insa blogurile au ramas. Cu postarile dureroase sau fericite, cu simtiri de atunci. Poate si cu pareri de rau. Dar au ramas. Neinchise. Dovada existentiala a unei etape de viata. Nu i judec. Alegerea lor. 
Si am mai intalnit oameni ce umplu pagini aiurea. Ce scriu la comanda. Pentru un concurs iluzoriu. Pentru ceva ce cred ca i fac mai "altfel" decat sunt.. Alegerea lor. Din nou. 

Eu nu sunt "scriitoare". Sunt doar o femeie. Ce are si aici, in Virtualia, o casa a ei. In care traieste cu persoana iubita, este vizitata de prieteni de suflet, si vizualizata de cei ce o vor la pamant. Si? E ca in Realia. Nu poate fi totul perfect. Aici am gri. Pentru ca pot transforma oricand griul. In alb. Sau negru.

Sunt "case " ale altora, pe care nu vreau sa le uit. Scrumiere,caiete,trairi...si multe alte sau prea putine, in care salasluiesc oricand. Si pe care le ador. Si EI /ELE..nu sunt scriitori. Sunt oameni. Atat.

Nu incerc sa copiez. Pentru ca nu as mai fi eu. M as transforma in jaf. De plagiatoare. Si as incerca sa mi asum sfert din gloria sufleteasca a celei/celui pe care as vrea sa l "inlocuiesc". Eu sunt EU.

Eu nu mi fac plan de activitate. "Azi scriu pe blog, pentru ca trebuie sa mi fac norma..". Eu hranesc doar. Injeri si suflete. Ce mi accepta aberatiile de fiece data. Cand ma critica. Si cand ma iubesc. Calitativ. Nu cantitativ. 
Si nu stau zile sa mi aleg cuvintele. Sunt pur si simplu tavalug. Pentru ca eu nu sunt o scriitoare.

Eu nu imi fac planuri.

P.S.:Eu nu planuiesc cand sa te iubesc, injere. Pentru ca o fac. Intotdeauna. 

Uraste ma perfecta..iubeste ma defecta..