joi, 28 noiembrie 2013

Voiam.

Voiam sa fii asa. Pentru ca si eu eram. Si noi SUNTEM.

Asculta ma. Cu ochii.



Cat ne am durut. Zile fade , sau pline de nerespiratii comune. Si te am simtit. Si ti am fost acolo. Nu m ai desprins din tine. Pentru ca nu ai putut.

Am fost un mar. Injumatatit. De viermii geloziei. Plini de orgolii si de tristete. Si ne am uscat. Pe rand. Sau impreuna. 

Am aruncat marul. Si am redevenit Univers. Al nostru. Nepangarit de nimeni. 
Sunt  opt litere. Despartite in doua cuvinte. Se tasteaza atat de repede. Nu apuci sa spui in taina "te iubesc". Doar ca..

Dor. Cand le spui in van. Cand langa tine, nu exista eu. Sau tu. Dar continui cu incapatanare sa spui. Te iubesc. Pentru ca simti. Si trebuie sa urli ca sa te poata auzi celalalt. Chiar de i orbit de patimi. 

Acum imi citesti pe buze ce ti spun de atata vreme. Zambesti. Si eu o fac. Si te vad oriunde. Cum iti umplu si eu retina. Peste tot. Si ti inspir moscul. Si ma alint . Si te rasfat. Pentru ca e firesc. 

Tu esti eu. Eu sunt tu. Fara mine(tine), nu e posibil sa mi adun clipe. Nu am cum. Pentru ca timpul se opreste. Si pierd nisip de clepsidra , si nu fac nimic. Pentru ca nu exist. Pentru ca nu suntem noi.

Si lasa soarele sa ne moleseasca energii nebune. Si lasa ne sa fim noi. Si lasa ma sa nu te mai las niciodata. 

TIM.

miercuri, 27 noiembrie 2013

Ultima noapte de nesomn.

Eu nu pot spune nimic. O las pe Brandusa mea sa mi explodeze fericirea.

Noapte buna. Merg sa mi plang lacrimi. De bucurie.Si de nedumerire. Ca respir. Si ca stiu sa iubesc. Constant.


Fa ma fericita.




E greu cu fericirea asta. Zau. Pentru ca o ai , cateva momente, apoi i dai drumul. Involuntar. Si apoi bajbai sa aduni farame de clipe trecute in doi, si constientizezi ca maturi lespezi goale.

Tu stii cum poti sa devii invizibil? Sa nu te observe nimeni, dar totusi sa te simta? Invata ma si pe mine. De cunosti. Cum poti fi. Cred ca daca esti imaterial, nu te poate ustura nimic. Nici talpi, nici atrii. 
Apoi insa as vrea sa redevin reala. M ai invata cum sa o fac? Sa mi pot asuma toate erorile facute si nezise, tot ce as putea trai linistit? Sau nu?

Dar sa nu ma intrebi vreodata daca s vindecata de tine. Sau de mine. Ca- imi vei spune tu,- doar asa imi voi gasi reala fericire.Nu.
Pentru ca numai eu voi avea raspuns, si  il voi impamanteni in tine, dar tu nu vei sti ca ti apartine. 
Sa faci bine sa sti asta.

Si da mi o carte. Sa ma inec in randuri, ca sa tac aici. Pentru ca de voi continua, voi fi fericita. Ca scriu. Iar.

"Si daca ti e greu, o sa te tin eu de ganduri. Si de vei tace, promit ca nu voi vorbi nici eu. "






Adunate.(Insane)


Insistenta. In a diseca ce nu stiu. Iar cand nu rezolv nimic, cad in patima nesigurantei. Ca i de bine sau de rau, ori devine patologic, habar nu am.
Si cand vrerile mele persista in box ul cranian, urlu. 
De pilda, amu vreau sa dorm in zapada. Cu maini incalcite, cu pumni rasfirati pe rece, cu trup distorsionat de adrenalina friguroasa. Si trecatoare.
La mine nu ninge. La mine, nici vremea nu stie ce vrea.
Si mai scrutez in traista cu doleante. Si ma vad arzand dupa o seara dementa. O noapte de betie. D aia strasnica. Pacat. E doar Miercuri. O aman. Pentru alta viata. Betia.
Si inca nu s decisa. Intre ce sa aleg. De fapt, stiu. Nu aleg sa fiu oportunitatea nimanui. Ci doar prioritate. Nah.
Si amu vad campuri de flori galbene. Nu i halucinatie. E doar o imagine de pe net. Ca o asociez eu cu altceva, e tot dorinta. Proprie.
Ai vreodata impulsul ala de a te invarti cu bratele larg deschise, pana ametesti? Uhh.. Senzatia de dupa e fantastica. Echilibristica mentala pura. Amestec de neuroni, sange, materie. De tot. Si intr un final apare. 
Stabilitatea. 
In toate.
Si fac o reverenta intr o oglinda iluzorie, rostind gutural: Totul e minunat. 
Si apoi o sparg. Iluzia.

marți, 26 noiembrie 2013

Nu ninge.


Iti strangi pumnii. E atat de frig afara, incat ai uitat de cat de rece esti tu. Si ti ridici gulerul paltonului. Si incerci sa ti afunzi nasul in fular. Sa ti poti respira  expiratia. 
Si ti simti mirosul. Acelasi. De mosc. 
Si tragi cozorocul sepcii spre frunte.  Sa nu vezi nimic. Decat pasii tai ce merg inainte. Nu ai vreme sa privesti in urma. Nu ai ce gasi in spate. E vid.
Ridici totusi privirea spre un bec de pe strada. Astepti sa ninga,nu? 
Si ti afunzi din nou mainile in buzunare. E atat rece. Nu sti la ce sa gandesti. Sau poate ca abia astepti sa ajungi acasa. De fapt ,da. In oaza de liniste.
Si va ninge. Se vor aseza pleduri albe si lucitoare. Te vei opri o secunda. Si vei face injeri. De nea. Doar cu ochii. 
Si vei tresari. Ti se va pare ca esti strigat sa bei un ceai fierbinte. Din fructe de padure.
Te vei cutremura. E doar parere. Dai din mana a lehamite.
Si e noapte. Si talpile inca ustura.
Si inima doare.
Atat.


Concluzie.



Eu,eu,eu.Nu tu.Nu noi.


Imi place sa ma joc cu cuvintele. Sau imi placea. Sa le invart in fraze, cu subintelesuri pentru cei ce trebuia sa le priceapa. Si ascultam muzica. Tare . Nu conta ca sunt home. Sau la munca. 
Si acum ascult. Obsesiv. Linie melodica splendida. Voce guturala. Cuvinte ce nu le voi spune curand. Sau le voi tace pentru totdeauna.Bla bla bla.
Si tot nu pricep. De ce folosesti cuvinte? De ce ti e dor? De ce nu poti sta fara ce tastez eu aici? 
Nu mai scriu pentru tine. Nici pentru cei ce s or perindat spasmodic prin mine. 
Sunt egoista. 
O sa scriu doar pentru mine. Pentru ca merit. Pentru ca MA merit.
Si pentru ca nimeni nu gandeste in locul meu. Si nici o persoana nu stie cum imi e mie mai bine. 
Nimeni nu alege cum sa fiu. Sadica. Masochista. Sincera. Sau a dracu'.
Nu am nevoie sa mi se spuna ca sunt un gand. Nu am nevoie sa simta cineva ce nu e necesar pentru mecla mea. Mi e sila de mila. Repet!
Si intreb si aici. Ca si pe Facebook:

Poti avea dozaj pentru dragoste?
Adica..te iubesc de un tol jumate..Maine e posibil sa nu te mai iubesc, dar revin poimaine..

Eu spun ca nu. La naiba. Oriunde exista doar tot. Sau nimic. 


Next day after.


M a trezit un zgomot fin. Kashmir dadea cu labuta in usa. Stie ca, dupa ce mi suna alarma, mai zabovesc ceva vreme in pat. Azi nu am mai intarziat. Am reusit sa dorm ceva ore bune. Fara sa mi mai pun intrebari , fara sa mi mai aflu raspunsuri. Pur si simplu mi am golit mintea. Si a functionat..
I am dat drumul la mine in camera. Urmarea cu verzuii lui ochi, orice miscare. Simte cand ma pregatesc sa plec. Si miauna usor, se apropie de mine, apoi toarce. Se alinta. Ma alinta.
Incerc sa evit sa i spun "Negru". Pentru ca.
Drumul e acelasi. Imi beau prima cafea la magazinul de la colt. Doua tigari. Si ce daca fumez iar. O sa ma las. Again. Cand o sa simt nevoia.
Nu mai beau ceai. 
Probabil de atat de multe cafele, nu dorm decat cateva ore pe noapte. Probabil. Sau nu. 
Ma intalnesc in drum, cu aceleasi grupe compacte de liceeni. Asculta manele. Cu volum la maxim. Imi iau fata aia plina de grimase, si trec pe langa ei cu o uitatura de baba deranjata. 
Si pe langa gara,trec. Mi e prea frig sa mai stau aiurea. Sa vad oamenii. Si trenuri. 
Altadata.
Vreau sa ninga. Si azi. Adica, si astazi vreau sa toarna nea. Albeasca s ar toate.. Si clipe, si drumuri. Ce contrast fain ar iesi. Omat alb si ganduri. Negre. Sau nu.
La naiba. Recitesc ce am scris pana amu. Si simt iz de jurnal. Si nu stiu daca mi place. Sa mi regasesc starile p acilea. Voi avea la ce medita mai tarziu. 
Mi am gasit in telefon, o replica notata in graba, pe care am auzit o la Teo:
"O prietenie nu se uita, nu se iarta si nu se pedepseste." Nah.
Sa vedem ce va fi maine. Ori nu.

luni, 25 noiembrie 2013

Ghinion.

" cea mai bună dintre lumile posibile este aceea pe care reușești să o construiești în jurul tău."-anonim
Se pare ca eu dau gres in a mi construi lumile. Sau cand termin de facut un zid, se naruie totul. 

Nerugaminte.


N am rugat pe nimeni, niciodata , sa ma iubeasca. Nici din vorba, nici din suflet. Toate au venit firesc. Sau au dat impresia ca sunt firesti.
Cum nici nu m am luptat vreodata pentru iubirea unei persoane. Am considerat ca daca a luat sfarsit(sentimentul). a doua oara va fi doar un banal simulacru. Si ar avea iz de mila. Iar mie mi ar fi sila. 
Nimeni nu vrea sa inteleaga, ca odata ce s ranita, se duce dracu' tot. N as putea sa simulez ca trec again peste ceva ce nu mi place. Si plec. Sa fiu a naibii de raman in urma. Pentru ce? Ca umilinta sa se instaleze usor, si sa locuiasca permanent la mine si in mine? No way.
Asta is.
(Tatuatule, nu i postare black. E doar o explicatiune. Si ca sa vezi ca n am nimic, iaca ce melodie bag :D)

First day after


Ciudat. A rasarit soarele, dupa o noapte plina de lichid noral. Sa fie o prevestire? E pe dracu. Doar capricii de vreme.
No.. Cum sa vad stele aseara pe cer, cand o turnat ca la nebuni? Apa. Nu zapada. Si daca ningea, tot degeaba. Nu ne mai putem bucura de puritate de nea. Nu,nu. Vedem numai murdaria din ea. Zloata. Atat.
Divaghez de la subiect. Care subiect? Nu estem. Nici macar haleala sentimentabibiloasa nu am in program, today. 
Pentru ca e luni. Si cica nici iarba nu creste. Lunea. De unde atata iarba? Nici macar frunze moarte nu mai vad pe jos. Au fost maturate. De vant, de oameni, de intamplari.
Si azi, e la fel ca si ieri. Nimic schimbat. Aceeasi oameni, aceleasi povesti. Si sentimente. Si frustrari. Si neguri fara de ceata.
Am deschis larg  fereastra. Mi am terminat deja tigarile. Si e fum. Si s ganduri. Gri. Ca si zidurile pe care le vad in fata retinelor. Si e rece. Si atat.
E luni. Si e prima zi, dupa.

vineri, 22 noiembrie 2013

2:2


Si am incantat in luni fara de ceata , ceva ce e doar al nostru. Si am tipat stelelor ce nu au vrut sa se arate, ca esti al meu. Mi au ras in fata, ascunse dupa nori de puf alb. Sau de dupa aripile tale. Sau ..nu stiu.
Ne am legat de maini cu sfori interminabile de taceri. Ne am atins arse falange de dor, pipaind lacrimi ce au fost sterse de pe chipurile noastre. 
Am nevoie. De tine, de mine, de talpi usturatoare de drumuri nebatute aiurea. Si mi pun zagaz dorintelor demente ce mi bat trupul, schingiuindu ma de suflet.
Si am facut, si n am dres. Nimic din ce stricam uneori cu neincrederi si neintuitii. Am lasat asa. Defecte de sept sentimental. Sa ne doara, si sa ne readuca in simtiri. Pentru ca asa trebuie.
Ne am decis. Sa perpetuam. Ce avem . Nebunie, iubire, suspin, nedurere. 
Si am ars. Talazuri de negandite intrebari. Pentru ca in loc de raspunsuri, ne am dat cenusa. Si ai vazut cum am reinviat, din jar? Amandoi? 
Nimic nu e imposibil cand vrei sa fie posibil. Nici macar un sarut venit din neant, simtit, si apoi disparut in vid. Si am ramas amandoi, incolaciti in talpi si usturimi, si vise. Simplii complicati , apartinand doar noua. 
Tim.

luni, 18 noiembrie 2013

Dark outside.


Cand respiratiile iti sunt sacadate, pot fi cauzate - ori de orgasm, ori de hohote. De plans. Sau de ras . De sinistrul unor situatii. 
Sunt abstinenta. 
Urasc inimioarele. 
Nu mi place ziua de azi. 
E intuneric. 
E atat de rece, incat nici eu cu mine nu ma pot incalzi. Si devin ice.
Si ce daca.



Not all those who wonder are lost.Totusi.TIM.

vineri, 15 noiembrie 2013

Si vine o vreme cand iti raman doar rugaciunile.


Se spune ca iti alegi un prieten pentru o viata intreaga. In cazul nostru, al celor trei, au ales mamele noastre. In tineretea lor , au fost ca doua surori. Respectul, grija si atentia reciproca, le au unit pana ce mama lor, a plecat prima in Rai. Atunci cand ele aveau doar 7 ani. Atat. Eu eram prea mica sa mi dau seama despre ce si de ce se plange. Ca prin ceata, imi amintesc doar un camion tras cu cai, ele doua sus, langa o femeie frumoasa, dar prea alba..
Copilaria? Ne a fost frumoasa. A mea fericita. A lor,fericit ca eram impreuna. Imparteam . Totul. Nu eram egoista, chiar de era unicul vlastar. Le iubeam ca pe doua surori. Se aveau una pe cealalta. Gemene. Cea nascuta prima, era lider. Pentru toti. Cea mica, avea nevoie intotdeauna de tandrete. Si o imbratisa pe Mama.
Ne adunam vara, sub corcodusul bunicii lor, la joaca. Nu ne certam. Sau daca o faceam, copilareste, peste o ora parca nu s ar fi intamplat nimic..
O perioada, ne am despartit. Liceul, apoi viata, ne a imprastiat. Ne am regasit atunci cand , cea mica, era insarcinata cu fata. S a mutat din nou in cartierul nostru. Sa va spun ca am fost de nedespartit? 
Pe cea mare, viata a incercat o poate prea mult decat putea duce. Dar a luptat. Si a plecat dupa omul pe care il iubea, departe. Ne vedem rar. Dar ne spunem totul, si ne iubim la fel de mult.
Cea mica, s a mutat si ea. Intr un apartament cochet, impreuna cu cei doi ingeri, si sotul ei. Chiar daca locuim in acelasi oras, ne vizitam rar. Nu contenim cu depanat de amintiri, sau pur si simplu fum, cafea si "acasa". 
I am promis de atatea ori ca raman la ea peste noapte, sa incercam sa ne ajunga timpul. Sa vorbim. Sa ne spunem pasurile. Sa plangem, sau sa radem. Asa cum fac doua prietene. Legate invizibil, pe viata.
Tineti va promisiunile! Pentru ca vine o zi, ca aceasta, cand afli ca "jumatatea" ta de suflet, este..Este la Institutul oncologic din Bucuresti. Si vine vestea ca o ciuma. Si te loveste. Si atunci regreti ca nu ti rupi din timp, ca sa mai traiesti fericirea din copilarie, ca nu ai vreme sa ti mai amintesti de Mame, de vremurile cand nu aveam griji..Si apoi , intervine teama. Ca poate..
Ca poate ramai singura de o parte de suflet si de viata. Ca nu sti cum sa reactionezi. Ca refuzi sa crezi ca nimic nu poate fi la fel ca acum cateva luni.
Sunati va prietenii!. Pe cei care ii aveti. Macar un banal schimb de "Ce faci?". Uneori e de ajuns. Si te linisteste.
Alteori ti se poate raspunde: "Sunt la Bucuresti.". Si nu pentru promenada..
Normal ca plang. Cum am facut o de atatea ori. Ca atunci cand ne am imbatat amandoua dintr o siungura doza de bere. Si palng. Si zambesc. Ca atunci cand am avut curajul sa plecam singure la mare , cu copiii mici. Si plang iara. Cum am facut o toate trei, in telefon, cand a murit Mama.
Si plang, Si nu vreau sa ma mai gandesc  la rau. Si nu stiu ce sa fac. Si ce sa mai zic. Si atat.
Si vine o vreme cand iti raman doar rugaciunile. 

luni, 4 noiembrie 2013

Pasi.

    
Mi e dor sa calc in picioare, drumuri. Sa simt sub talpi, nelinistea intalnirii ce nu va fi. Si sa tac. Nestiuta. Sa observ vieti ce trec pe langa mine. Sa le intuiesc doar atat cat sa imi fie mie bine.

"Isi inghesui hartiile in geanta. Aiurea. Nimic ordonat. Lua de pe masa cheile, telefonul , si cativa bani. Sa fie acolo. Nu conta ca era aproape miez de ziua, si ca -logic- ar fi trebuit sa fie in cu totul alta parte. Soare palid. Un pic racoare. O zi de noiembrie nedeslusita coloristic. Nuante palide, contrastante cu viziuni bine conturate. 

Agitatia micului oras nu o mai interesa. Stia doar ca vrea sa se odihneasca. Si sa si umezeasca ochii ,privind dincolo de trupurile altora. Astepta sa evadeze. Sa si poata privi chipul , undeva unde se simtea EA. 

Nici un regret. Nici o privire in urma. Aceeasi muzica ciudata ce o insotea de fiecare data in periplurile sale solitare. Fum. Cafea la pahar, ce se racea treptat in suportul de langa. Si kilometrii ce trec si o apropie. Campuri ce se sfarsesc odata cu satele, culori tomnatice, cate un grup de copii aleatoriu ..Toate vazute in fuga. Si negandite. Nimic din ceea ce ar fi trebuit rationat. Doar balast. 

In marele oras de sticla, trafic infernal. Cu o liniste morbida, se strecura printre bolizi cu o agilitate de felina. Se apropia. Senzatia de adrenalina isi facea simtita prezenta. Suradea. Isi incepea fericirea.

Cobori . Adusa un pic de spate, respira adanc. Trecuse doar doua ore. Cat doua secole sau doua clipe. Mai conta? Tigari, geanta pusa la repezeala pe umeri.

Se opri pe strada Franceza. Cald. Terase aproape pustii. O masa la vedere. Se aseza comod. O alta cafea, un alt pachet de tigari. Si  linistea. EI. 

Studenti grabiti sau nu. Trecatori impasibili. Parinti si copii. Chiar si cativa turisti. Ce imortalizau ziduri si clipe. Ochii i se plimbau avizi de la un trecator la altul, de la o banala piatra de pe caldaram , la becul unui lampadar neaprins inca. Freamat de oras in oras. Iz de vechi in straie noi. Reclame la bere, si meniuri destul de sofisticate. Isi umplea plamanii de dorinta de a sti cat mai multe, faurind propriile istorii. 

Curios! Necuriozitatea celor ce treceau pe langa ea, ii era necunoscuta. Dar ii facea bine. Vedea. Nu voia sa fie insa vazuta. Starea de relaxare o cotropea usor. Daduse o zi pe o placere necarnala ,dar atat de binefacatoare trupului ostenit . 

Voia sa pasuiasca. Dar amana promenada. Pentru  o alta evadare. Pentru alte mici eternitati de fericire. "

Ma voi intoarce. Si voi da apa orfanilor tanguitori ai lui Stavrache Hagi-Orman. Si mi voi purta nelinistile si pe strada Covaci. Ca un muribund ce si cauta clipe de fericiri trecute, pe strazi pline de vechi amintiral.

Uraste ma perfecta. Iubeste ma defecta.