arlechin

   

Mi am botezat Universul,Arlechin. Pentru ca se joaca cu mine. Imi surade, ma arunca in haos, tinandu ma doar de un deget, apoi ma impinge in Nirvana.

Si joaca sotron cu atriul meu stang. Atunci cand se apleaca sa si ia piatra, ma atinge Intunericul. Mii de ochi nevazuti ma privesc, maini arse de dor ma cer acolo. Suflete seci imi vorbesc tacut, si rad in hohote de stangaciile mele. Le las si eu in urma,aruncand talaz de ignorante asupra lor.

Arlechin se indreapta apoi de spate, si mi trimite zane. Si ingeri. Ma inconjoara de aripi, si mi surade. Trecand la nivelul urmator. 

Si ma poarta ireal, spre lumi nestiute, in care m am  oprit odata. Ma lasa sa ma sterg de amintiri, imi seaca scurse lacrimi candva, si mi arata zenitul. Plin de promisiuni.

Poposesc pe vai verzi si pline de liniste. Cu paduri ce mi fosnesc nume demult uitate. Imi apar chipuri in crengi ,uscate de clipe neiertatoare. Le mangai fugitiv, pastrandu le in emisfere cerebrale reactivate. 

Si vad de sus, din Arlechinul meu, pavate drumuri si cladiri invechite. Maini inlantuite si promisiuni fade in culori verde albastru. Intorc privirea, si las lichid de ochi sa se scurga, udand momente prezente. Cu aspre remuscari ce au fost si nu vor fi.

Ma inalt din nou. Imi apar  retinal valuri cenusii si gust sarat de mare. Scoici mi se prind de talpi, iar brize imi soptesc iubiri ce nu au existat vreodata la tarm de ape amalgamate. Si El rade. De prosternarile mele fara efect, in fata nemarginitului orizont.

Arlechinul ma lasa usor. Pamnteana redevenind, ne prindem de maini, si inconjuram prezentul. Cu acuarele pe obraz, surasuri inocente. Cu atingeri de ingeri si probleme inevitabile. 

Iar eu accept teatrul acesta vital. Pe scena caruia nu joc decat Eu. Si Arlechinul meu. Impresurati de alte zeci de figuranti,trectori sau nu , in acte impartite pe ani. Si mi raman in mine, acei ce ma vor actrita suprema in piesa sublima numita viata, iar  pe cei ce mi vad doar tragedia, ii las sa plece . 

Si Arlechin imi zambeste. Pentru ca e sigur ca nu l voi desface in lumi ce nu ne apartin. Ramanem doar aici, unul langa celalalt, band zilnic din amfora plina de nectar pelinizat.

fum… descriind un arlechin

degetele

păşesc desculţe, lipa-lipa…

în sticla lichidă

urcă pe

foaia înmărmurită, albă

cuminte, lasă urme

urme ca de paşi

săruturi

inimioare

mărgeluţe colorate

suliţe iuţi

în continuă căutare…

nu duc mâna la frunte

mi-e frică

ar deveni transparente degetele

în flame alburii, iar tâmpla

ar rămâne fum vernil

descriind în aer

arlechin umil şi… şovăitor

nefiind nici eu, nici poemul acesta

o fabulă

n-are morală însă

îndrăznesc printr-o spărtură lucind

o concluzie nouă, moale

aparent întreagă: «nu poţi opri

un cuvânt deja rostit!»

Poemul scriindu-mă se vrea blând

dar mă lasă dilematic

cu o obsesie proaspătă: «din care

din care testicul provin

stâng sau drept?!»

lunec şapte, opt, nouă

cu mine am

cuiul acela şi

holograma unui căluţ

ca literă

la care copilul

încă se uită uimit!

                                                                                         ...............................V. Barbu