Cred ca am imbatranit. Pff.. Nu mai raspund provocarilor de nici un fel(sau da..postul asta fiind intr un fel sau altul o replica)..In fine. Cert este ca s grav de calma. Nu ma duare nici macar in pana..scriitoriceasca. Nu mai am subiecte de dezbatut, pentru ca nu mai tin langa mine "prieteni" la kilogram. Nu mai urlu ca s o fumeie "lasata" de Don Juan i, pentru ca nu imi mai pasa. Adevarul e ca imi place Babilonul in care ma invart. Parol. Trecut, prezent. Viitor nu. Pentru ca nu mi mai da mana sa mi fac planuri. Carpe diem, ce pana lui Sofocle..Nu ma mai intereseaza atat de mult sa plac in ochii celorlalti. Is doar o mana cei ce mi cunosc sufletul. Restul is clone,ciorne la ceea ce poate doream eu sa fie. Si nu vreau nici sa devin ceea ce vor altii. Punct.
Si de la capat. Am iesit azi. Singura. Am plecat de nebuna printre tufe de scaieti nesmulsi de pe margine de drum din urbea mi natala. Soare, un pic cald. Mi a fost dor de trenuri. De ati fi vazut o fumeie ce sta sa fumeze linistita pe peron (nah..mai trag cate una..rar), neasteptand nici un tren, dar mergand cu gandurile pe rutele altora, sa fiti siguri ca eu eram. Mi am suit picioarele pe un scaun, m am asezat turceste, si am belit irisii la oameni. Si trenuri. Si am rontatit alune. Am baut apa de la cismea, m am reasezat turceste, si am privit. Again. Vreo juma de ora am tot stat asa, nebagand in seama uitaturile tampe a vajnicilor mei "consateni". Am facut analogie cu o "stationare" aproape identica. Pe o bordura din Bucuresti. Doar ca atunci ingurgitam Red Bull.
Mie, trenurile imi spun povesti. Ale mele. Istorii traite de mine. Cu cei iubiti. Singura. Sau nu. Rememorez chestiile astea pentru a le tria. Ce doare, in trash ul mintii, ce nu, la gazeta de onoare a corasonului meu.
Putoarea de shaorma facuta ad hoc, m o trezit la realitate. Un pusti de vreo 7 8 ani, de culoare tuciurie, s o asezat langa mine si a inceput sa scuipe seminte. Ingana o manea si mai baga cate un oftat. La un moment dat, scoate din buzunarul pantalonilor mov, un ghem de bani. Mototoliti. Ma uit cu cuada ochiului, vede, si imi spune:"Cascavalu' de azi". Pleaca mai incolo, se aseaza cu un picior sub fund, si incepe sa cerseasca. Damn. Mi era dor de Babilonia garii.
Ma ridic . Incep sa apara multi navetisti, si mi e sila. Nu de comentariile lor. Ci de momentul meu de liniste abuzat. Las in urma cativa caini pleostoiti, scapati de latul hingherilor.
La mina n gara de provincie, nu e ca in Gara de Nord. E mult mai pitoresc.
Si o iau de zarghita pe o strada, cu pretentie de bulevard. Ma opresc pe la vechituri. Miros de naftalina. Fiece articol are povestea lui.Dara mi e lene sa stau sa gandesc acum. La fostul meu liceu, liniste mormantala. Elevii au plecat. Prima zi de scoala a fost ambigua. Click ul mi se produce. Ajunge cu atat de multa solitudine. Basta independenta. Ma intorc home, ma asez turceste la mine in pat, si vorbesc cu liceeana mea. Avem ce povesti. Si ce rade. Si apoi va scriu chestia asta. Pe care am tinut o in mine, si v o dau si voua. Asa, ca azi am chef sa fiu Eu.
Si tot te iubesc, injere..Enorm.
Toată viaţa m-am uitat pe fereastră,
Pironit într-un colţ
De autobuz, de tren, de vapor
Hurducat de căruţă
M-am uitat cum fug de mine copacii,
Oameni, oraşe, continente
De ce sunt copleşit de atâtea emoţii,
De ce am impresia
Că am cunoscut lumea?..M. Sorescu
Oare noi ce va citim cuvintele astea, va cunostem cu adevarat sufletul?
RăspundețiȘtergereCativa. Unul,doi..maxim zece. Ceilalti il confunda cu o minge. Sau cu ceva perisabil.
Ștergerebravos.asa imi place.ti-ai mai revenit:))gennn:)
RăspundețiȘtergereRenunta la ”genn”..suna a gay.Nu s homofoba, dar imi irita retina.
Ștergereimi recunosc sexualitatea.felicitari.si pentru intuitie si pentru postare.raman dator pentru gest.au revoir
ȘtergereTristeţea gărilor ce plâng
RăspundețiȘtergereTristeţea gărilor ce plâng
un tren cu şuierul prelung,
e doar pustiu şi rece gol,
viaţa dată rostogol,
şi disperărilor obol
de dor nătâng.
Tu ştii, iubito? gara mea
era un tren care plângea
cu ochiul trist
de ametist,
copilul cel nevinovat
ce mâna lui şi-a fluturat
şi îmi zâmbea.
Erai şi tu,
nici nu mai ştiu,
acum mi-i sufletul morţiu
de tren
în gară şuierând,
scrâşnind din roţi,
încet murind
şi cer în mine prăvălind
către pustiu...
Tristeţea gărilor ce plâng
cu ochiul drept,
cu ochiul stâng,
sădită-n mine e mereu:
că gara, trenul,
sunt chiar eu
un dor nătâng......poezie de Leonid Iacob ...Angel
Simpli călători
RăspundețiȘtergereSunt trenuri care vin şi altele care pleacă...
Şi, cum e firesc, orice punct de sosire sau de plecare
este o gară.
Câte chipuri, tot atâtea amintiri, zâmbete şi lacrimi.
Câte imagini, atâtea clipe împrumutate unui străin
pe care, nu demult, îl credeai cunoscut.
Părţi furate dintr-un ceas, o zi sau chiar o viaţă
de călătorii ce rătăcesc la întâmplare pe un peron,
ahtiaţi după suveniruri.
Dar eu...? Tu...? Noi...? - umbre ale unei destinaţii!...am aflat ca toate trenurile duc spre iubire.....poezie de Emilia Nedelcoff...Angel
Existi asa cum esti si asta este suficient....tim....Angel
RăspundețiȘtergere:*me too.
ȘtergereAh, gara, un loc bun. Eu prefer intersecțiile. Și dacă prinzi și o bancă lângă semafor, te-ai scos! E un loc tare bun pentru a observa lumea. Așteptând la trecere, oamenii se grăbesc să-și spună ce au de spus în acel moment de respiro, fie că e la telefon, sau față-n față. Și auzi destule.
RăspundețiȘtergerePentru interesați: îmbrăcați-vă frumos, altfel aveți ocazia să vă întoarceți acasă cu venit suplimentar neimpozabil. Mie mi s-a întâmplat...aproape că eram tentat să mă duc iar, tot așa.
:)))si fara sa canti:”Mamelor din lumea ntreaga”,asa i?=))
Ștergere...al meu suflet,
RăspundețiȘtergereo tinerete ca un tren,
ce-a alergat si-a pufait,
prin gari si suflete straini;
n-am fosc nicicand,
doar un bilet stingher,
mototolit, tinut de-o mana;
... a mea inima o veche gara,
peron de suflete ce vin si pleaca,
mult mai pribege ...calatoare;
si-am inverzit sa desfrunzesc,
sa-l dezgolesc pe el, pe mine,
sa ma patrund, sa ma aud...
...Double ... mereu la dublu ;)
Da. Doble B. Tzuc aripi de injera:)
Ștergere