miercuri, 18 septembrie 2013

Ma scurg de instantanee.

   
 
O fotografie nu e o legatura intre doua suflete. Nu poate certifica o legatura invizibila stiuta doar de cei ce sunt implicati in aceasta. Vazut am clipe imortalizate doar pentru putina vreme. Ce erau dovada, doar a unei pasiuni trecatoare. La ce bun asta? Cu ce ma incalzeste doua maini stranse, sau doua trupuri lipite? Daca inimile sunt reci si doar din simpla aparenta pot fi crezute ca s unite? Nop. Am avut astfel de fotografii. Sunt istorie. Undeva in trash ul pc ului, si in vacuum ul constiintei mele. N au sudat nimic. Au dat doar senzatie de cimentare. Ce din pacate, era inexistenta. Doar lut casant. Atat.
Nu mi trebuiesc imobilitati fotografice pentru a mi dovedi existenta unei iubiri. Nici mie, nici altora ce cer subtil asta. Personaje ce si rod din unghii. Din neputinta. Sau plictiseala. Doesn t matter. At all. 
Mi am pus fotografia, here. Am fost "acuzata" ca mi etalez decolteul. De care sunt mandra. Am schimbat o. Nu din teama pentru repercursiunile ulterioare, sau comentariile tendentioase. Ci pentru ca am ajuns la concluzia ca nu tre' sa mi se mai vada mecla. Nici macar partial. Sa fiu undercover. Sa observ. Pot fi iubita si acceptata asa.."no face, no smile"? Poate ca da. Sau nu. 
So..Ca sa structurez intr o singura concluzie tot ceea ce vreau sa explic, ar fi cam asa: Iubesc si fara imortalizari ale iubirii. Nu sunt importante. Eu si el insa, Da. N'est pas?
 P.S:Tim,injere. 

"It hurts when you have someone in your heart, but can’t have them in your arms."..for now.(Scrumiera cu ganduri).

13 comentarii :

  1. ok, te-am citit de cateva ori pe blogul sufletului... pari o... doamna(si-mi cer scuze de gresesc). Pana la urma daca stam sa ne gandim Borgia, a fost o ...doamna. Cat despre postul curent la care mi-am permis sa comentez... sunt de acord cu tine, in ceea ce privesc fotografiile. Sunt "mici" mari amintiri care te trag in trecut... traieste clipa(cum ar spune romanul).aka Bixtonim

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos,Aka.Doamna..o titulatura impusa de societate..Iar faza cu ”Carpe diem”, te asigur ca e traita la maxim. In limitele hotarate de mine:)

      Ștergere
    2. Nici nu cred ca poate cineva sa-ti impuna cum sa traiesti clipa. Cu multa placere. a.k.a Bixtonim(cer scuze ca data trecuta am uitat de.....puncte)
      p.s- Acum sper sa iti dai seama de nume ;)

      Ștergere
  2. Poate ca nu trebuia sa-mi arat nici eu chipul dar daca tot am facut-o... am sa merg pana la capat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu i bai,Nymph. Nu mi e rusine cu mecla me.Insa nu si are rost s o mai arat p acilea, din cauze pur subiective. :)

      Ștergere
  3. http://www.youtube.com/watch?v=JY5WTvo60Wc

    RăspundețiȘtergere
  4. Scrumby, pune poza cu decolteul, n-o da în bălării. :))
    Cum am ratat eu asta?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mai pun nik. Miam facut iNplant cu siliconi,numa de a dreaq, Doar platita ma mai afisez=))

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. Si tu vlei decoltee,anjelule? Damn..faceti cheta de un Victoria s secret bra,si va dau apoi=)).TIM.

      Ștergere
  6. Borgiaaaaaaaaaaaa !!! Sa-ti traiasca neamul ! Uite ca am inviat si la tine am aterizat cu lumanare cu tot . Asculta pe nenea Margineanu ( http://youtu.be/3Fjz55lz13c ) cu fotografia lui si sa moara necazul de cand am plecat ai inceput sa te indoi la vrajeala unor fraieri care nu mai incap de țâțele tale ?
    Hai Leoaico , arata la lumea asta flamanda ceva misto :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sculat ai fratioare?Bun ashe.N arat moo nimic.Nah. Nici macar moaca. Doar dracii din mine i mai dau afara.Atat. Las ca ti trimit poze d alea pi mess,sa te saturi=))...Glumesc. Bine ai revenit,bro:*

      Ștergere