luni, 9 aprilie 2012

Pasind prin credinta..



Azi incerc sa abordez un subiect mai..altfel. Avand in vedere ca intotdeauna m am proclamat a fi o Pacatoasa , nu stiu in ce masura as avea dreptul sa mi dau cu parerea..dar in fine..o fac.
Vorbeam deunazi cu un suflet foarte special mie, pe tema credintei noastre..Mai ales a "supercredintei" ce ii caracterizeaza pe romani in preajma marilor Sarbatori. De Craciun, de Paste..Ati observat?


Atunci, toata lumea( sau ma rog, majoritatea), au tendinta de a si exterioriza credinta, incercand sa para  a fi mai curati decat sunt..Nu stiu daca ati prins ideea, dar , pe mine si pe interlocutorul meu drag, ne socheaza transformarea imediata de dupa Sarbatorile respective..Ma refer la faptul ca , uitam apoi de Rugaciuni, de Posturi, si de promisiunile facute Celui de Sus..Si redevenim aceeasi.Rai, meschini, invidiosi..


Oare de ce?
De ce atat de multa ipocrizie?
Tinem post..De bucate.. Nu mancam "de dulce"..Dar oare, nu pacatuim prin ceea ce gandim, ce vorbim, ce dorim??


Nu am citit Biblia. Recunosc. Incepusem sa o rasfoiesc, cand eram mica, pe divanul din mica odaie a bunicilor mei maternali..Cand m o vazut cu EA in mana, bunicul mi o spus sfatos, ca, mai mare e pacatul sa o citesc "pe sarite". "Pentru ca Biblia, miezul lui tataia, trebuie citita de la capat pana la final, fara a mai citi si altceva intre timp..Cand vei fi mai mare, vei avea vreme sa meditezi la cele scrise"..
Am crescut. Viata mi o fost un carusel prin care, uneori, ameteam, si nu aveam nici o mana sa ma sustina sa nu cad..Pacate, rautati, vanitati..toate le am avut. Si inca le am. Si sigur , le voi mentine in mine. Nu stiu daca, vreodata, in linistea batranetilor mele, voi citi Cartea de Capatai..Poate ca o voi face. Atunci cand sufletul imi va fi pregatit..


Sa revenim..
Vin Sarbatorile Pascale..A inceput Saptamana Patimilor..Deniile..Tin Post .Nu mananc "de dulce". Pentru ca asa trebuie. Stiu. Sunt ipocrita. Ca multi altii. Incerc sa mi sterg din pacate. Nu voi reusi. Pentru ca fumez. Pentru ca injur uneori. Pentru ca ma inchin doar cand trec pe langa Casa Domnului.   Si pentru ca ma rog Lui, doar atunci cand "mi a ajuns cutitul la os".. Sunt Pacatoasa. Dar cred in Sfanta Treime. Si cred ca , am ingeri ce ma vegheaza , si pe mine si pe cei dragi mie, in ciuda faptului ca nu sunt "curata". Sunt Om. 


Nu am incredere in preoti..In toti..Iarta ma Doamne!..Doar in cel din parohia noastra. Care, are har..Care, de fapt, imi inspira respect..Si un pic de teama..Nu imi este duhovnic. Pentru ca eu nu ma marturisesc. Stiu. Alt pacat. Insa, prefer sa merg la Mama.. Si sa i spun ei tot ce am pe suflet..Bune,rele..


Nu judec. Poate doar pe mine. Si din vanitate, nu mi dau penitente..Doar regret ca nu sunt altfel. Atat.


In nimicnicia mea, si pentru a intari cele spuse anterior, vis a vis de ipocrizie, va las sa cititi un articol, care da mult de gandit..Chiar si mie..



“Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor” (Matei 5, 3). Prin aceste cuvinte, Mantuitorul ne invata ca prima virtute pe care trebuie sa ne-o insusim pentru a intra in imparatia cerurilor, adica pentru a dobandi fericirea, este “saracia cu duhul”.  Dar ce inseamna “saracia cu duhul”?
Dupa cum talmaceste Sfantul Ioan Gura de Aur, cuvintele «saraci cu duhul» inseamna «smeriti de buna voie», adica lipsiti de trufia mintii si de nemasurata iubire de sine, pacate prin care au cazut ingerii cei rai si primii oameni. Ele nu arata deci pe cei neintelepti, nestiutori sau simpli, ci pe cei ce se socotesc pe sine astfel. Crestinii care cunosc si urmeaza pe Hristos sunt “invatati de Dumnezeu” (I Tes. 4, 9) si “fii ai luminii… nu ai intunericului” (I Tes. 5, 5), intrucat au dobandit invatatura dumnezeiasca de la Biserica, prin harul Sfantului Duh (I Cor. 5 s.u.).
Saraci cu duhul sunt crestinii care, cugetand necontenit la desavarsirea dumnezeiasca, isi dau seama cat de departe sunt ei de ea; cei ce isi dezlipesc de buna voie inima de bunurile pamantesti, isi golesc mintea de cunostintele cele desarte si isi elibereaza sufletul de iubirea celor vremelnice, pentru ca, astfel saracita, mintea sa doreasca a fi umpluta cu bunurile ceresti, cu bogatia stiintei dumnezeiesti si cu iubirea celor vesnice. Acesti crestini, oricat ar fi de virtuosi, nu se cred niciodata desavarsiti, ci ravnesc si se straduiesc fara incetare sa urce treapta cu treapta, cat mai sus, pe scara desavarsirii.
Patrunsi de convingerea ca nu au nimic de la sine si ca nu pot infaptui nimic pentru mantuirea lor fara ajutorul si harul lui Dumnezeu si ca, atata vreme rat petrec in trup, sunt inca departe de fericirea vesnica, crestinii implora necontenit indurarea harului lui Dumnezeu. Rasplata fagaduita celor smeriti este imparatia cerurilor, adica fericirea vesnica, pe care, prin credinta si nadejde, ei o gusta launtric inca pe pamant, dar deplin o vor avea numai in viata viitoare, prin partasia la fericirea vesnica.
Smerenia este deci prima virtute ce se cere crestinului. Fara ea, nimeni nu poate trai o viata cu adevarat crestina; fara ea, nimeni nu poate nici macar intra in aceasta viata crestina, pentru ca ii lipseste dorinta de a se lupta cu pacatele si de a dobandi virtutea. Fara smerenie, crestinul nu se afla in stare de a simti nevoia harului dumnezeiesc si prin aceasta se lipseste tocmai de ceea ce are neaparata trebuinta..."

Sa va sugerez sa luam aminte? E alegerea fiecaruia..Sa faca si sa gandeasca ce doreste.. Chiar daca stie ca..Cineva acolo sus, ne iubeste..


3 comentarii :

  1. "Nu-i pacat ce bagi in gura, e pacat ce scoti din gura!",adica degeaba tii post daca injuri,vorbesti urat, nu-i respecti pe cei din jurul tau si arunci ocari in stg si in dr...la fel si cu abstinenta sexuala totala ce folos daca te gandesti tot timpul cum ar fi daca...asa ca dupa mine o rugaciune spusa din suflet, atunci cand simti ca doresti sa o spui, face mai mult ca toate posturile....Angel

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap..Asa este,Angel..Intrebarea pentru mine este..De ce nu ma mai rog?Raspunsul...Nu mi l pot da..

      Ștergere