Martea de Vineri..

Derulez filmul in urma cu 16 ani..Pentru ca,azi nu imi e bine.Simt miros de lumanare..ca si atunci..

Anul 2 la colegiu.Primul stagiu de practica in Judetean..Mi am ales ATI ul..Voiam sa ma obisnuiesc cu “raul” de la bun inceput. Far’ de timiditate si retinere, ma bagam la orice. Spalam flacoane de antibiotic in apa rece , pentru recoltarile de a doua zi, apoi treceam la seringile acelea de sticla cu ace de metal(si ambou metalic)..Faceam compresele dintr un camp de tifon, prin niste tehnici ciudate-pe care insa nu le am uitat nici acum, apoi,fuguta cu ele la Sterilizare..


Imi placea viata asta. Chiar daca, pentru a avea privilegiul de a face MACAR o punctie intramusculara, trebuia sa aduc chiar si bolnavii (cu pat cu tot) ori de pe sectia de chirurgie, ori din sala de operatii.Nu ma deranja. Mi se parea firesc sa iau o plosca de la o batrana, sau sa fac o plimbare de cativa pasi cu un postoperat..Imi placeau fitzele unor colege..”Eu?Sa iau plosca?Am halatu’ apretat..”Eu stiam ce stiam..Dupa munca asta “de jos”, asistentele ma chemau in oficiu la o tigara si o cafea..Doamne..si cate mai aflam..Excluzand barfele inevitabile de “sectie”,le sorbeam tot ceea ce se discuta despre viitoarea mi profesie..


Asa am aflat ca, in medicina, meseria se invata doar teoretic..practic, se fura..


Bantuiam bezmetica pe holurile sectiei, de la un salon la altul, de la Centrul de Transfuzii la Sala..Amu, privind in urma, eram o inocenta zarghita..Indisciplinata uneori,dar..apreciata.Sincer. Invatasem la teorie,ca , o injectie intramusculara , se face intotdeauna cu acul atasat..Ei nah..Detasam ca nebuna acul, dadeam “bataitza”..si tzusti..cu mareee precizie..Mi o prins bine ulterior..toata rebeliunea asta a mea..


In fine...


Era a doua saptamana de Reanimare. Ora 10. Marti.Pe sectie, destul de liniste..Post operatorul era jumate ocupat, in Septic doar vreo 3 cazuri, in rezerva oficiala, un nene derector de firma,cu o hernie inghinala ce astepta sa fie operata.. O zi faina de octombrie, un soare ce intra pe ferestrele albe ale spitalului, sfidand parca atmosfera destul de morbida de acolo..


O asistenta, si patru “studente” eram in post operator..Abia ce terminase Sefu’ vizita, femeia de servici spalase pe jos, si noi stateam adunate intr un colt, asteptand “tratamentul” de pranz..


.........................................................................


Ma obisnuisem deja cu sirenele de Salvare. In acele momente, incepea agitatia. Inca nu exista UPU, iar cazurile grave, soseau direct pe ATI.


..acum erau 4 ambulante. Se pregateau materialele, fetele de la transfuzii verificau stocul de sange, medici ieseau la iveala din cabinete..


....Au sosit. Doar doi din cei 4.Doi..dusi deja la Medico legala..adica Morga.


Aveau toti 18 ani.Seminaristi. In ultimul an. Accident rutier. Inchiriasera o masina, si se intorceau de la munte.Autovehicolul nu mai era decat o adunatura macabra de fiare contorsionate...


Unul din ei a murit pe loc..Altul, pe drum spre spital..O ambulanta era deja in drum spre Bucuresti cu altul..Iar , El..adus sus..la noi.Un baiat brunet, cu par ondulat, cu o barba in formare, si o voce..uluitoare.Am auzit o atunci cand, ne a cerut, cu ultimile puteri, sa i tinem lumanarea..


Trei medici au fost pe el. Multe asistente. Noi.Impietrite. O ora a durat agonia. Ne ruga sa l ajutam..ca nu vrea sa moara.. Apoi a inceput sa cante. Psalmi, cred.. Si..glasul i s a stins. Pentru totdeauna.Plangeam. Toate si toti.


.....Ce nu am putut afla nicicand, a fost raspunsul la intrebarile mi ..:De ce nu a fost deschis? De ce nu i s a facut tot ce se putea face?...


Atunci nu stiam multe..Credeam ca un om ,un tanar , nu poate muri asa repede..Ca deciziile medicilor au fost eronate..Ca se mai putea face ceva..


..............................................................................


Am ajuns acasa vida. Alte vesti sinistre ma asteptau. Una din prietenele mele din copilarie, murise in aceeasi zi. 21 de ani. Diagnostic:Leucemie...


Apoi vecinul meu.Trecuse dincolo cu cateva ore in urma..Stop cardiac..Cu el, au inceput sa se duca unul cate unul, oamenii copilariei si adolescentei mele...


..............................................................................


I am spus atunci Mamei, ca daca, urmatoarea zi ma voi duce la practica, voi reusi sa termin Colegiul. Daca nu, nu mai doream sa stiu de medicina..A fost un gest telenovelistic,stiu..Normal, ca a doua zi, m am trezit dimineata si am luat o de la capat. Acum nu mi pare rau.Insa si acum simt miros de lumanare, si aud difuz,in minte , cuvintele lui..”Nu vreau sa mor..!”

Omul trebuie sa traiasca in asa fel incat, atunci cand moare, sa-i para rau si groparului. (Mark Twain)