Nu mai ninge. Inghet anost cu turturi murdari facuti pe jgheaburi nedestupate. Ar fi trebuit sa miroasa a iarna. Un aer rece,cu un usor iz de cozonaci. Ar fi fost normal ca trecatorul acela sa fie altfel.Nu sa zambeasca. Doar sa surada. Ar fi fost normal sa iau un pumn de zapada,si sa il strivesc. Dar e cenusie.Si risc sa mi intineze sufletul. Am simtit. Ieri. Ca a revenit. A fost un pribeag.Ratacit. Doar el stie pe unde.A tacut. Si s a cuibarit in palma. Incearca speriat sa nu ii dau drumul.I am soptit ca ii voi gasi o alta casa..Definitiva. Dar doar de va fi calduroasa. Si primitoare. Si doar de va avea grija mare de el. Tremura speriat.Il las..In causul palmei mele.E mai sigur acolo. Inima mi a crezut ca mai are o sansa. Dar e impietrita. Refuzandu i dreptul sa rada..am condamnat si sufletul si inima la tacere. Doar mintea imi dicteaza. Si o face logic. Pentru ce mi trebuie fericire? Am...ce mi trebuie.
Fum. Trec pe strada,incetinind pasii. Dincolo de ziduri,diferite vieti. Rasete. Alte trairi. Alte zbucimuri sufletesti. Ma uit la sufletul meu. E trist si el. Nu are lacrimi sa planga. Dar e cu mine.Ii soptesc usor..Capul sus..nu esti singur. Nu vei mai pleca nicicand de la mine. Nu te voi mai lasa....
Nu sunt singura. Nu pasesc infrigurata si speriata spre Noul An.. Am sufletu mi cu mine...................
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu