Dominique histoire..Partea intai..

Singura.Rara ocazie..Stia ce va face.I se deschise brusc, apetitul pentru lectura. Dar nu de orice fel..

Ii era dor sa o citeasca..Stia ca nu i va da voie. Nu pana ce nu termina.. Se simtea la fel ca in adolescenta, atunci cand se furisa sus, citindu i pe apucate, cate un fragment de viata..

Isi incalta "ursuletii"..Erau atat de moi si pufosi..Din frigider, lua o sticla cu bere ..Stia ca acolo nu va gasi strop de alcool..

Tarsaind molatec picioarele, urca..Patrunse in alcovul primitor, de parca abia il descoperea..Izul fin de tutun, amestecat cu adieri de iasomie si gust de lemn vechi si file ngalbenite..Sofaua. Acel dezmat biscisnic , plin de perne , pastra forma celei ce meditase inaintea ei..

...Seara...Aprinse veioza, copie fidela a unei lampi rustice..Privea in sus..Tavanul era brazdat de praf de stele..O parte reale,celelalte iluzii..Ii placuse intotdeauna amestecul..definea stapana.Melange in toate posibile..Pe birou, intr o dezordine ordonata, zari ce cauta..Pagini scrise la masina, altele umplute cu slova i pe care i a adorat o mereu..Drept papier, folosea scrumiera de rubin.. Ii placea sa o numeasca "cimitirul ideilor"..Cu fiece tigara fumata, inca o frantura de "ceva" ,prindea contur ,sfarsind ca fraza, pe colile de scris..

Voia muzica..Stia ca gaseste melodia potrivita..Era curioasa sa prinda primele acorduri, pentru a intui subiectul celor scrise..

Ceva ii atrase atentia..Jos, intre biroul masiv si sofa, era o imensa vaza plina cu trandafiri negri..Nu se mira. Nu avea de ce..si pentru ce.. O regasea in fiece particula din acea incapere..Acorduri de vioara,de  chitara..se napusteau in cascade, violand tacerea odaii..

"Deci amintiri.."Din nou.. Nevindecata inca.."..

Lua cateva coli..Arunca noianul de perne jos, si se tolani pe canapea..Inchise ochii..Voia sa vizualizeze ,ghicind, ce urma sa citeasca.Era un joc propriu. Imaginatia unei iluzii..

Dupa muzica, dupa scrumiera plina de tigari fumate pe jumatate, dupa zatul din grandioasa cana..o regasea..

Se cuibari, cu o mana sub cap, si incepu sa citeasca..

Îngerul stă sus

Şi mă priveşte

-Opreşte scrierea aceasta, îmi spune,

Opreşte această scriere oribilă.

-Dar e scrierea mea,

Sunt gîndurile mele!

Ce m-aş face eu,

fără gînduri?

-Gîndurile nu sunt de la tine,

Ci de la Dumnezeu,

Zîmbi el.

-Atunci, gîndul acesta,

transcris în scrierea aceasta,

cum poate fi oribil?

Îngerul a tăcut

-Ştii? Cred că mi-ar trebui

un om păzitor, şopti el.

poezie de Ioan Liviu Bistritean