marți, 5 martie 2013

Gandul dintre pacate.


   
 

Stiu si eu cum este sa ai senzatia aceea ...ca ti se prabuseste lumea in jur, si tu nu poti face nimic. Toti am trait o. Amu, depinde cu ce intensitate am facut o fiecare.

Sunt multe acele clipe cand clachezi, si nimic nu pare in regula. Totul e vazut ca un abis din care, oricat ai incerca, nu poti scapa. Dar..

..Dar ai -din fericire- , momentul acela de luciditate, in care iti pui intrebarea: De ce eu? 
De ce gandesc sa termin cu tot, atata vreme cand poate nu am facut ceea ce trebuia , si poate ca nimic nu pare atat de grav incat sa nu mai exist..Chiar si pentru cateva ceasuri..

Cui i as lipsi? Multora. Celor ce ma cunosc departe de "masca" de depresiv/a, acelora ce CRED  in mine, dincolo de spuse nedorite ale celorlalti..

Si atunci de ce nu as mai fi? Ar respira altcineva aerul care imi e destinat? Ar suferi omul de pe strada, necunoscutul, atunci cand sufletul imi e ciopartit si luat de brize , transformate ulterior in taifunuri? S ar hrani careva cu fericirea mea, chiar si efemera, si ar striga :SUNT EU!" ..un locul meu?

Nu.

Toate s trecatoare. Si bolnavul irecuperabil se bucura de ultima sansa de a trai. Si indragostitul iremediabil se ofileste in timp, dar stie ca va renaste.Vreodata..

Atat de multe dureri pot duce un biet trup, incat niciodata nu sunt prea multe. Si ne obisnuim. Devenim masochistii ce au nevoie de rani sufletesti, ca si cancerosul de morfina..

Din punctul meu de vedere, nimic nu isi are un nerost. Toate sunt scrise si trebuiesc traite. Simtite. Dovedite si impamantenite. 

De ce am ales sa scriu despre sinucidere? Pentru ca sunt inconjurata de tristetea altora, in ultima vreme. Pe a mea am uitat o..Sau macar simulez ca nu as fi..Trista. La ce mi ar mai ajuta lamentari? M as afunda in propriul "mud" , si nu mi ar intinde nimeni nici o mana. Pentru ca as refuza. Asa ca..

Prefer sa traiesc. Cu bunele. Cu relele. Cu pacatele mele facute sau nefacute inca. Cu parerile mele de rau, regretele si implinirile mele.

Sunt o alintata a sortii. Pentru ca am posibilitatea de a ierta, si poate, de a fi iertata. Sau nu. Cert este, ca dupa momentele de "nebunie" depresiva, am invatat sa renasc. Si sa ma iubesc. Sa imi admir degetele, sa mi incarc bateriile, sa imi refac sinpsele mele dragi si atat de utile. Si sa mi pastrez sangele. 0ab4. Chiar de nu mai e transfuzabil.

Sunt mandra pentru ceea ce sunt. Pentru ce am. Si sunt uneori prea aroganta, privind in urma si spunand: I' m still the best, and f*ck the rest. Pentru ca eu pot fi ca ceilalti..Dar ei nu pot fi ca mine. Niciodata.

Incerc cat de cat sa dau raspunsurile mele, celor ce au nevoie de ale lor. Pe care nu le gasesc poate, in peroratia mea de Marti de Martie, insa intrezaresc solutiile problemelor proprii. Nu mi arog drept de "guru". No way! 

Acum ma bucur de primavara mea. De black, blue ul meu. De copila me, si de prietenii pe care inca, ii am. Nu sunt singura. Si nici nu voi fi vreodata. Pentru ca inca ma am . Pe mine!

P.S:Blogul nu il voi inchide. Niciodata. Ca mai dispar uneori, ca imi urlu frustrarile imense, ca revin pe nepusa masa...dar o fac. B. sau Blue, sau Borgia, sau Sin..sunt eu. Intotdeauna.

Un sfarsit se termina intotdeauna cu un nou inceput..

4 comentarii :

  1. vreau sa mor b sa ma sinuciddddddd

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))..si ai vrut sa ma anunti si pe mine..pff..fake,fake,fake..:)

      Ștergere
  2. Uneori ne ardem pana la ultima celula...asa cum se ard campurile toamna...ca mai apoi sa inverzim in stari si-n simturi.
    Vrei o cafea fara zahar cu lapte ?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iara ai dreptate,injero...dar sa pui si un pic de zahar..da?Hugs,draga me draga..

      Ștergere