Mi am botezat Universul,Arlechin. Pentru ca se joaca cu mine. Imi surade, ma arunca in haos, tinandu ma doar de un deget, apoi ma impinge in Nirvana.
Si joaca sotron cu atriul meu stang. Atunci cand se apleaca sa si ia piatra, ma atinge Intunericul. Mii de ochi nevazuti ma privesc, maini arse de dor ma cer acolo. Suflete seci imi vorbesc tacut, si rad in hohote de stangaciile mele. Le las si eu in urma,aruncand talaz de ignorante asupra lor.
Arlechin se indreapta apoi de spate, si mi trimite zane. Si ingeri. Ma inconjoara de aripi, si mi surade. Trecand la nivelul urmator.
Si ma poarta ireal, spre lumi nestiute, in care m am oprit odata. Ma lasa sa ma sterg de amintiri, imi seaca scurse lacrimi candva, si mi arata zenitul. Plin de promisiuni.
Poposesc pe vai verzi si pline de liniste. Cu paduri ce mi fosnesc nume demult uitate. Imi apar chipuri in crengi ,uscate de clipe neiertatoare. Le mangai fugitiv, pastrandu le in emisfere cerebrale reactivate.
Si vad de sus, din Arlechinul meu, pavate drumuri si cladiri invechite. Maini inlantuite si promisiuni fade in culori verde albastru. Intorc privirea, si las lichid de ochi sa se scurga, udand momente prezente. Cu aspre remuscari ce au fost si nu vor fi.
Ma inalt din nou. Imi apar retinal valuri cenusii si gust sarat de mare. Scoici mi se prind de talpi, iar brize imi soptesc iubiri ce nu au existat vreodata la tarm de ape amalgamate. Si El rade. De prosternarile mele fara efect, in fata nemarginitului orizont.
Arlechinul ma lasa usor. Pamnteana redevenind, ne prindem de maini, si inconjuram prezentul. Cu acuarele pe obraz, surasuri inocente. Cu atingeri de ingeri si probleme inevitabile.
Iar eu accept teatrul acesta vital. Pe scena caruia nu joc decat Eu. Si Arlechinul meu. Impresurati de alte zeci de figuranti,trectori sau nu , in acte impartite pe ani. Si mi raman in mine, acei ce ma vor actrita suprema in piesa sublima numita viata, iar pe cei ce mi vad doar tragedia, ii las sa plece .
Si Arlechin imi zambeste. Pentru ca e sigur ca nu l voi desface in lumi ce nu ne apartin. Ramanem doar aici, unul langa celalalt, band zilnic din amfora plina de nectar pelinizat.
fum… descriind un arlechin
degetele
păşesc desculţe, lipa-lipa…
în sticla lichidă
urcă pe
foaia înmărmurită, albă
cuminte, lasă urme
urme ca de paşi
săruturi
inimioare
mărgeluţe colorate
suliţe iuţi
în continuă căutare…
nu duc mâna la frunte
mi-e frică
ar deveni transparente degetele
în flame alburii, iar tâmpla
ar rămâne fum vernil
descriind în aer
arlechin umil şi… şovăitor
nefiind nici eu, nici poemul acesta
o fabulă
n-are morală însă
îndrăznesc printr-o spărtură lucind
o concluzie nouă, moale
aparent întreagă: «nu poţi opri
un cuvânt deja rostit!»
Poemul scriindu-mă se vrea blând
dar mă lasă dilematic
cu o obsesie proaspătă: «din care
din care testicul provin
stâng sau drept?!»
lunec şapte, opt, nouă
cu mine am
cuiul acela şi
holograma unui căluţ
ca literă
la care copilul
încă se uită uimit!
...............................V. Barbu
Am tras cu ochiul.
RăspundețiȘtergereIar el, un Arlechin de univers,
mi-a tot clipit aprobator.
Se vrea sa-mi fie prietenos.