Bare with me.

   

Si imi e frig, dar vreau sa ma dezbrac de mine. Pentru o clipa sau pentru o infima eternitate. Sa mi ies din trup si sa ma privesc. Sa mi tin capul in maini, pe genunchi, si sa par garbovita de atat de multe alte ale mele. Sa fiu undeva sus, neplutind . Pentru ca nu as avea aripi. Dar sa fiu intr o imponderabilitate inteleasa doar de mine.

Ce as vedea? Un chip comun ce se pierde usor printr o multime de miliarde de alte eu ri. Doar negrul ce l port m ar detasa un pic, poate, de comunul nuantelor vii. Sau poate ca m as retrage eu, ferindu ma din calea celor comuni si rutinabili, pentru a mi pastra doza aia de ciudatenie. Sau poate ca nu as face nimic din toate astea.

Vreau sa ma jupoi doar de mine. Sa ma asez confortabil in pielea unei perfecte. Trupesc si mental. Sa ma vad fara de cusur, adorata, adulata si aroganta. Constienta de neimperfectiunea mea. Sa impart surasuri artificiale in stanga si in dreapta, sa mi se sarute urme de pasi nepasiti. 

Nop. Nu mi ar place. M as plictisi sa ma iubesc doar pe mine.

Dezbraca m as o mica vesnicie de mine. Sa intru in tine si sa ma vad prin ochii tai. Sa ma astept de fiece data cand nu sunt acolo, langa tine, si sa mi fac griji. Grijile tale. Sa umblu bezmetica in trupul tau, pasind rar intre ce am (ai) , si vreau sa am. Dar nu am (ai). Si nu m as decide nici eu. As pendula. Pentru ca leaganul incertitudinii adoarme monstrii constiintei..(Apropos: Azi ti am zis ca te iubesc, injere?)

Si mi as mai da jos cateva zdrente din mine. Ca sa fiu o pseudoeu. Sa incerc sa intru in mintea mea, si sa mi fur din ceea ce gandesc. Ca sa pot asterne altundeva, sentimente imprumutate prin dramatizari ieftine ce nu mi apartin, dar de fapt sunt ale mele. (Amu intelegi , injero?). Si n as fi eu. Originala. Ci doar surogatul surogatelor ce ma plagiaza de ani, incercand sa mi ia locul in propria mea minte si din singurul meu lob drept in care mi posed propria mi imaginatie.

Ma pot dezbraca. In multe feluri. De mine. Din curiozitate, din dorinta de a ma reincalzi prin mine, si de a fi altcineva. Pentru o milisecunda. Dar m as dori cu atat de multa ardoare inapoi, incat nu stiu de ar fi posibil sa raman aceeasi.

Uraste ma perfecta..iubeste ma defecta.

Temeri.

   
 
In ultima vreme, am mers dupa principiul "Ce nu sti, nu te raneste". Adicatalea am inchis ochii. Si speram, ca si cei dragi sa faca acelasi lucru. Sa mi ignore durerile  pentru a nu i incarca cu inca o alta grija in plus. Ma simteam cumva ca Moise. Putand sa deschid ape, sa fac loc amaraciunilor sa treaca. Eu, si cu mine. Cu toiagul meu, numit my proud. De ce am facut o? Nu stiu. Probabil pentru a nu imi descoperi slabiciunile muieresti. Am vrut, si vreau sa fiu puternica. Dar.

Dar ma simt bine si cand altcineva imi preia din usturimi. Chiar cu riscul de a se "infecta" de mine. Grijile se estompeaza. Si simt cum nu sunt singura. Si ma bucur ca o idioata ca nu tin doar pentru mine. Dureri. Simptome. Fizice sau nu. 

Si  mi place sa fiu inconjurata de ceata mea. De cei ce ma iau sub o umbrela imensa. Rosie. Daca e posibil. De cei ce ma primesc in rutina lor zilnica, apartinandu le. E un sentiment atat de pregnant, acela de a fi dependent de cineva. Bantuindu i gandurile. Avandu te in derma. 

Si ce rezolv daca mi pasez din ale mele? Cred ca intregesc totul. Dau omului iubit siguranta ca sunt acolo. Cu multitudinea mea de stari. Si astept aceeasi incredere. Pentru ca acum, merit sa fiu crezuta. Nu mint, nu ocolesc, nu ma mai mint. Si nu vreau sa mai merg pe acel principiu. Pentru ca life is a dracului de short. Si Carpe Diem urile sunt atat de rare, incat pot parea de netrait.

Si mi place sa ma imprastii in bucati de suflet. Pe care le am acordat cu atat de multa parcimonie. Dara nu regret alegerile facute..Nu. Pentru ca , cu riscul de a deveni patetica repetandu ma- mi am dat din mine, injerilor. Acelora atat de putini . Ce ma apartin. And i love them.

Injeri. Dau titulatura asta celor pe care ii am in mine. Sa fie stiut. O data si pentru totdeauna.

Iar acum , ar trebui sa mai arunc inca o grija pe aripile lor. Insa de data asta , ma voi descurca singura. Pentru ca sunt mama. 

TIM.

Marginalizam.

    

..lucruri si fapte care , poate sunt indispensabile in momentul respectiv, dar carora noi nu le dam atentia necesara. In clipele potrivite.

..oameni ce nu s au ridicat la nivelul asteptarilor noastre, si carora le intoarcem subtil spatele, pentru a le arata ca au gresit, si ca nu are rost sa stea langa noi daca nu sunt pe aceeasi lungime de unda. Sau persoane care nu inteleg gravitatea faptelor lor, fiind "posedati" de nocivul pe care nu il rationeaza.

..frunze ce nu dorim sa cada, pentru ca preferam o vara continua, sau o primavara tardiva cu renasterile sale puerile, dar atat de necesare.

..iubiri ce nu au mai fost suportabile ,ce nu ne au umplut asa cum trebuie sternul. Cu fluturi, or molii..Who cares?

..pe cei din jur(nu chiar pe toti,insa), atunci cand pulsul si bataile cordului sunt atat de intense fata de o persoana, incat ceilalti par doar..the others.

..trecut ce e doar pale de pareri de rau, fara influente permanente, si fara de regrete.

Si uite cum facem din marginalizare, un fel de a fi. Unii o pot numi ignoranta. Altii, nepasare. Eu ii spun ocolire a nedurerii catre ceilalti. Stiu. Amalgamata chestie. Insa care are totusi o continuitate. Pentru ca din afara, de pe margine, de la limita, te poti intoarce aproape intotdeauna), catre centru. N'est pas?

Si totusi...Nu ne marginalizam pe noi. Atunci cand iubim. Avem grija de cel de langa noi, si simtim cum sufletele devin doar  unul. Trupurile sunt disparate. Simtirile insa, nu. TIM.

Iubeste ma defecta..uraste ma perfecta. (fara de marginalizare..:)

Ma scurg de instantanee.

   
 

O fotografie nu e o legatura intre doua suflete. Nu poate certifica o legatura invizibila stiuta doar de cei ce sunt implicati in aceasta. Vazut am clipe imortalizate doar pentru putina vreme. Ce erau dovada, doar a unei pasiuni trecatoare. La ce bun asta? Cu ce ma incalzeste doua maini stranse, sau doua trupuri lipite? Daca inimile sunt reci si doar din simpla aparenta pot fi crezute ca s unite? Nop. Am avut astfel de fotografii. Sunt istorie. Undeva in trash ul pc ului, si in vacuum ul constiintei mele. N au sudat nimic. Au dat doar senzatie de cimentare. Ce din pacate, era inexistenta. Doar lut casant. Atat.

Nu mi trebuiesc imobilitati fotografice pentru a mi dovedi existenta unei iubiri. Nici mie, nici altora ce cer subtil asta. Personaje ce si rod din unghii. Din neputinta. Sau plictiseala. Doesn t matter. At all. 

Mi am pus fotografia, here. Am fost "acuzata" ca mi etalez decolteul. De care sunt mandra. Am schimbat o. Nu din teama pentru repercursiunile ulterioare, sau comentariile tendentioase. Ci pentru ca am ajuns la concluzia ca nu tre' sa mi se mai vada mecla. Nici macar partial. Sa fiu undercover. Sa observ. Pot fi iubita si acceptata asa.."no face, no smile"? Poate ca da. Sau nu. 

So..Ca sa structurez intr o singura concluzie tot ceea ce vreau sa explic, ar fi cam asa: Iubesc si fara imortalizari ale iubirii. Nu sunt importante. Eu si el insa, Da. N'est pas?

 P.S:Tim,injere. 

"It hurts when you have someone in your heart, but can’t have them in your arms."..for now.(Scrumiera cu ganduri).

Oameni. Si trenuri.

     

Cred ca am imbatranit. Pff.. Nu mai raspund provocarilor de nici un fel(sau da..postul asta fiind intr un fel sau altul o replica)..In fine. Cert este ca s grav de calma. Nu ma duare nici macar in pana..scriitoriceasca. Nu mai am subiecte de dezbatut, pentru ca nu mai tin langa mine "prieteni" la kilogram. Nu mai urlu ca s o fumeie "lasata" de Don Juan i, pentru ca nu imi mai pasa. Adevarul e ca imi place Babilonul in care ma invart. Parol. Trecut, prezent. Viitor nu. Pentru ca nu mi mai da mana sa mi fac planuri. Carpe diem, ce pana lui Sofocle..Nu ma mai intereseaza atat de mult sa plac in ochii celorlalti. Is doar o mana cei ce mi cunosc sufletul. Restul is clone,ciorne la ceea ce poate doream eu sa fie. Si nu vreau nici sa devin ceea ce vor altii. Punct.

Si de la capat. Am iesit azi. Singura. Am plecat de nebuna printre tufe de scaieti nesmulsi de pe margine de drum din urbea mi natala. Soare, un pic cald. Mi a fost dor de trenuri. De ati fi vazut o fumeie ce sta sa fumeze linistita pe peron (nah..mai trag cate una..rar), neasteptand nici un tren, dar mergand cu gandurile pe rutele altora, sa fiti siguri ca eu eram. Mi am suit picioarele pe un scaun, m am asezat turceste, si am belit irisii la oameni. Si trenuri. Si am rontatit alune. Am baut apa de la cismea, m am reasezat turceste, si am privit. Again. Vreo juma de ora am tot stat asa, nebagand in seama uitaturile tampe a vajnicilor mei "consateni". Am facut analogie cu o "stationare" aproape identica. Pe o bordura din Bucuresti. Doar ca atunci ingurgitam Red Bull. 

Mie, trenurile imi spun povesti. Ale mele. Istorii traite de mine. Cu cei iubiti. Singura. Sau nu. Rememorez chestiile astea pentru a le tria. Ce doare, in trash ul mintii, ce nu, la gazeta de onoare a corasonului meu. 

Putoarea de shaorma facuta ad hoc, m o trezit la realitate. Un pusti de vreo 7 8 ani, de culoare tuciurie, s o asezat langa mine si a inceput sa scuipe seminte. Ingana o manea si mai baga cate un oftat. La un moment dat, scoate din buzunarul pantalonilor mov, un ghem de bani. Mototoliti. Ma uit cu cuada ochiului, vede, si imi spune:"Cascavalu' de azi". Pleaca mai incolo, se aseaza cu un picior sub fund, si incepe sa cerseasca. Damn. Mi era dor de Babilonia garii.

Ma ridic . Incep sa apara multi navetisti, si mi e sila. Nu de comentariile lor. Ci de momentul meu de liniste abuzat. Las in urma cativa caini pleostoiti, scapati de latul hingherilor.

La mina n gara de provincie, nu e ca in Gara de Nord. E mult mai pitoresc.

Si o iau de zarghita pe o strada, cu pretentie de bulevard. Ma opresc pe la vechituri. Miros de naftalina. Fiece articol are povestea lui.Dara mi e lene sa stau sa gandesc acum. La fostul meu liceu, liniste mormantala. Elevii au plecat. Prima zi de scoala a fost ambigua. Click ul mi se produce. Ajunge cu atat de multa solitudine. Basta independenta. Ma intorc home, ma asez turceste la mine in pat, si vorbesc cu liceeana mea. Avem ce povesti. Si ce rade. Si apoi va scriu chestia asta. Pe care am tinut o in mine, si v o dau si voua. Asa, ca azi am chef sa fiu Eu.

Si tot te iubesc, injere..Enorm.

Toată viaţa m-am uitat pe fereastră,

Pironit într-un colţ

De autobuz, de tren, de vapor

Hurducat de căruţă

M-am uitat cum fug de mine copacii,

Oameni, oraşe, continente

De ce sunt copleşit de atâtea emoţii,

De ce am impresia

Că am cunoscut lumea?..M. Sorescu

De neinlocuit.

    

Nu vreau sa schimb nimic din momentele pe care le traiesc. Pentru ca sunt ale mele. Ale noastre. Nici macar anotimpul asta ce mi o devenit drag, nu l as schimba. Pentru ca este plin. De injeri. De noi. De mine. De clipe. Si am sa merg sa mi plimb sufletul printre frunze ce incep sa devina galbene. Sa mi tarsai picioarele, simtindu le durerea cand le strivesc. Nu i nimic. Vor fi altele. Si voi sta pe o banca, privind la orice. Sa fac scenarii, din viata celor ce ar trece pe langa mine. Nu as inlocui sufletul ce mi e prezent in mine. Nu te as inlocui,injere. Nu am facut o. Nici nu o voi face. Mi e atat de bine. Ne este nevoia de noi perpetua, necesara clipa de clipa. Si o sa tremur un pic . De frig. Asteptandu te. Dar n as schimba asta. Pentru ca bratele tale ma vor cuprinde, si mi va da sentimentul acela de siguranta. Plin de iubire. Si nici macar covrigii pe care ii papam dimineata nu i as inlocui. Pentru toate croissoant ele din lume. N ar avea aceeasi savoare. Infulecati repede, de catre doi copii mari, ce alearga spre job, fie cald or rece. Si n as renunta pentru nimic in lume la noi. E toamna, injere. M am trezit in larma de copii neobositi. Dornici sau nu sa invete. Mi am privit fiica. Independenta. Matura. Extraordinara. Si m am intrebat again..de ce trec anii asa repede? Fiecare moment are ceva al lui. Amar sau dulce, face parte din noi. Sunt farame de viata. De neinlocuit. Mi ai spus acum doua minute ca imbatranim. Ca ramanem doar cu amintiri. Nu, injere. Vom ramane tineri. Si vom trai prin copiii nostri. Si ne vom bucura la fel de mult. "Asta e cursul vietii". Vezi? Ne dam singuri raspunsul. Si timpul nostru. E de neinlocuit.

Viata este o curgere, este un fluviu, este o miscare continua. Dar oamenii au impresia ca ei insisi reprezinta ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este incremenita; viata este o continua schimbare. Cu cat exista mai multa schimbare, cu atat viata este mai abundenta. Iar o viata abundenta aduce cu sine extraordinare schimbari, clipa de clipa. Osho.....dar noi..suntem de neinlocuit.

Timpul nostru. Fara clipe.

   
 

Nu pot fi alta decat sunt,injere. Nu ma schimba, pentru ca eu nu ma schimb. De ce as face o? Ai iubi o copie nereusita a felului meu de a fi. Vezi tu, injere..Ma intrebi ce am pe suflet. Pe tine. Si o parte din trecut. Al tau, al meu..Clipe ce mi trec prin mintea asta teribil de tumefiata de temeri..Si stiu ca ma linistesti. Si o fac si eu. Dupa ce vars turbate lacrimi din neputinta,revin in bratele tale. Pentru ca stiu ca atunci cand ne contopim apele din ochi, trec. Toate. Si ne iertam. Asa am fost dintotdeauna. Am vrut prioritatea care cred ca mi se cuvenea. Ca mi apartine de drept. Si de nu o am, eu plec. Plec injere. Am facut o de atat de multe ori, incat m au durut pe mine sufletele celor pe care i am lasat in urma. Nu mi fi o "urma". Pentru ca imi esti prezent. Ma ustura senzatia aceea de disparatie. Chiar si momentana. Dar nu vreau leac. Tu imi ajungi injere. Pentru ca ne intoarcem intotdeauna unul la celalalt. Hai sa ne iubim, injere. Sa lasam cortina pentru cei ce nu vor sa ne vada, si sa ne coplesim unul de celalalt. La naiba, injere. Tu imi esti iubire. Eu iti sunt iubire. Nu e chin. E love story ul nostru, finalizat de fiece data asa cum vrem noi. Ne amestecam in continuu, dependenti unul de viata celuilalt. Cimentuind clipe. Spargand ipocrizii. Ramanand noi. Aici.Acolo. Oriunde. Si acum ,cand tastez de nebuna ca te vreau, te simt gandindu te la mine. Pentru ca s ca o boala netratabila. Dar pe care o porti cu capul sus, fara a te gandi ca putem muri unul fara celalalt. Iarasi e noapte acum pe timp de zi, injere. Orbecai fara tinta ,bajbaind cu mainile spatii goale. Nepline de tine. Si astept. Timp fara clipe. Staticul. Pe tine. Pe mine. Noi. Fara schije de trecut. Fara ei. Fara ele. Doar capsula noastra ce ne fereste de nociv. Te iubesc. In clipe de lipsa, in ore de tine, in zile de mine, si in ani de noi. Labirint de sentimente. Plec de undeva..tu din cealalta parte, ne intalnim in noi, iubindu ne, apoi ne ratacim iara. Unindu ne din nou. Dar nu parasim labirintul. E al nostru. Imprejmuit de bratele noastre, impamantenit de ploi. Am nevoie de tine.

Tu esti dor.Esti dor de mine.

Defineste ma tu.Azi.

     

Si o sa ti vorbesc astazi despre  nevorbite, injere. E prea gri cerul, si e prea apasatoare tristetea ,ca sa nu o fac. Nu mi pasa de amestecul de crampeie pe care le las aici. Pentru ca stiu ca tu ma intelegi, orice si oricum as spune. O sa ti spun ca nu mi am iubit marea asa cum trebuia. Cred ca valurile m au blestemat.Sa mi fie lacrimi azi. Imi plang cateii si neputinta. Ce pot sa fac? Imi frang mainile. Ii hranesc pe cei ce mai sunt. Urlu de durere pentru G. Prietenul lui Bobo. Intrebari. Destin. Hazard. Azi sunt trista ,injere. Si norii astia nu mai plang odata..Poate ca m as descarca iesind in ploaie. Sa nu mi se vada saratura de pe chip. Sau sa se simta. Nu mi pasa. La naiba!Am aprins toate luminile. Sa mi fie ziua. E artificial. Totul. Azi. Si e gri cu tonalitati de negru. De doliu. Ce sa fac injere? Sa nu mi mai doara copila atat de mult? Fa sa fie ieri. Sau fa sa fie o zi lipsita de griji. Fa la un fel injere..Sau ia ma in brate. Si tine ma asa. Pana faci azi ul asta sa devina ieri.Si nu am tigari. As fuma amarul asta de ma patrunde incet si sigur. Azi nu cred in soarta. Si urasc moartea din toti rarunchii. Caini arsi. G. mort. Gri. Ia ma in brate, injere. Vezi? Stiam eu ca toamna e trista.Si nu mi am adorat marea,injere. Nu am vazut o decat cu ochii mintii. Pentru ca a trebuit sa o vad. Sufletu mi o fost ascuns dupa un fir de nisip. In adancul ei. Nici macar nu ti am facut inima din scoici. Nu am vrut,injere. Pentru ca am urat ca nu eram singura. M am urat pentru asta. Si iar e gri afara azi, injere. Ma iei in brate iara? Fa ma bine. Si poate ca mi voi deschide pleoapele sa nu mai vad atat black in juru mi. Si mai sunt multe de spus. Nespuse. Am obosit azi de atat de rau. Si de durere. Si de furie. Iubeste ma,injere. Atat.

.................................................................................................................................................................

Si noi tot prapadim clipe..(Simo)

Atinge ma. Sa stiu ca m ai iertat.(nepoem)

   
 

Am sters tristeti de versuri. Nu mi apartineau mie, celei de acum. Nu mi inchide ochii, si nu mi supara irisii, injere..La ce bun sa astern tacute goluri , cand as putea scrie ce stiu mai bine? 

Imi apasa dezamagirea ta pe suflet, injere. Si ma sufoca , lasandu mi doar un mic tunel de aer sa mi pot respira aerul tau. Bosumflat. De acum.

Cladirile ruinate ma deprima injere. Si ferestrele de care ti am vorbit, si usi , si incaperi..si tot. Si nici trecut ce l am lasat in urma , nu mi vindeca osteneala, injere.

Nu voi mai incerca nicicand a scrie stihuri. Nu le potrivesc. Nu s macar nici albituri de rime. Ci doar o proza pusa altfel. Dar simtita la fel. 

Si inca ne jucam de a X si O cu iubirea, injere. Si inca ne lasam in urma spatii goale ce ne dor..Lasa ma sa ti zugravesc simtirea , asa cum stiu. Fara dureri. Si fara de lacrimi amestecate in ceas de noapte. La ora de readucere aminte..

Nu pot strofa trairile mi , injere. Le am simtit impersonale. Ca  si cum as fi incercat sa aprind foc. Cu apa. Eu te iubesc simplu. Atat. 

Zambeste mi injere. Si poate uiti pentru o clipa , versuri neversate. Apartinute si ramase in noi.

Si ia ma de mana. Si mi fii ca aseara. Ca intotdeauna. Sprijin si iubit. Si taci. Nu ma certa in versuri, ca nu ti pot plange n proza.

Atinge ma. Sa stiu ca m ai iertat.

Uneori trebuie sa ierti ceea ce nu mai exista, sa apreciezi ceea ce a ramas, si sa te uiti dupa ceea ce va veni..TIM.

Ravas.

   
 

Mi e dor de scrisori. Originale. Au un aer boem. Nu neaparat parfumate. Sau poate ca da..cu un iz usor de iasomie. Sau Nivea. 

Le simt intime. Atingatoare. Derma de derma. Buze sarutate . Mai real decat oricand. Pentru ca adresanta , saruta coala..stiind ca la randu ti, iti vei lipi gura de scrisul meu. Neinteligibil. Poate. 

Ideea mi a venit aseara. Concertul de pomina din urbea mea. In miros de gratar, bere ieftina. Lume. Multa lume. Divers. Placut, in mare.

Asteptam momentul in care s o cantat melodia. Noua. Aproape nimeni nu stia de ea. Am fost singura care a strigat ca nebuna..fiindca ne iubim..

Nu facem asta? De o gramada de vreme? Tacut la inceput. Acum turbat. Total.

Si mi e dor de o coala de hartie. De gesturi romantice. De ravas de dragoste asteptat cu pumnii la gura. De incordarea aceea existenta atunci cand deschizi plicul..Si mi e dor de tine.

" Să nu abdici de la visele tale nici măcar sub ghilotină. Să nu ai nici un fel de respect pentru convenţional indiferent de felul în care te vor privi ceilalţi. Viitorul aparţine celor care sunt dispuşi să renunţe la totul pentru visele lor. Nebunia lor va propulsa umanitatea dincolo de graniţele imaginaţiei!" G Gabriel Petru Băeţan

Eu tac. Dar simt.

Injerilor mei..                                                                                                                                                                                     

   
 

Am un temperament idiot. Jalnic. Sunt atat de impulsiva, incat in a doua secunda regret ce am facut in prima.

Cert. Urasc asta. Chiar de am dreptate, si argumente sa sustin asta, is furtuna. Cu tunete si fulgere. Rationez in momentele de taifun ca s nebuna, dar tavalugul de ploi de cuvinte e de neoprit. Si ...

..Si scrasnesc din dinti, si sudui in interior. Fiind constienta ca nu rezolv nimic. Pierdere de energie doar.

Ucid prin cuvinte. Insa ranesc prin taceri..

Asa ca tac. Dar simt.  Simt dezamagire, simt neputinta.

Multumesc injere. Vezi? Am tacut. Si e bine. E totul bine.

Noapte buna. 

TIM

Nu doare. Sunt legata de tine,doar.

   

 

Si stiu ca ma iubesti. Apoteotic. Ca am lasi sa mi vars visele in palma ta, ca apoi sa te palmuiesc cu realitati. Si mi aprobi toate nebuniile pe care mi le ai face, intr un acord tacit, de amanti insignifianti altora, dar vitali numai noua. 

Azi am chef de dragoste, injere.

Mi ai spus ca de vreau sa te iubesc pe tine, trebuie sa iubesc toamna. Uite ca am facut o. Dar nu mi cere sa o iubesc erotic. Lasa ma doar sa o admir asa..prin ochelari fara de lentile pink. 

Vezi? Cat sacrificiu ca sa te pot atinge. In fiecare clipa. Sa te bombardez cu ganduri, explodandu ti stari . 

M am legat de tine. Strans. Fara noduri, totusi. Ca sa pot evada . Atunci. Cand va fi momentul. 

Mmm..simt feromoni in incapere, injere. Eman peste tot. Si sti de ce. Ca sa ma poti gasi intotdeauna. Sa nu ma mai cauti in tine. Ci langa tine. 

De cate ori ti am promis ca nu te voi parasi? Nu pe tine. Si uite ca nu am facut o. De langa tine nu am fugit niciodata. Am ramas acolo. Chiar de eram in Iad. Sau in pseudoRaiul de pe pamant. 

Si sti de ce? Pentru ca iar am fost legata de tine. M am lasat docila gandurilor tale. Crezi ca nu simteam cand ma chemai empatic sa te scap? Sa evadezi de undeva , ca sa poti ajunge din nou in mine..

Sunt vulcanica azi. Sunt ceea ce doresc sa ti fiu noapte si ceea ce parasesc ziua, imbracand aura inocentei. Cum ma vrei ,injere? Demonica sunt. Inca. Ne contopim in pacate, ca sa ne putem redistribui taramurile?

M am hotarat. Vreau sa ma dizolv in tine. Stiu ca mi am lasat stropi de otrava prin toate cordurile ce le am bantuit. Dar in tine voi fi nectar. Promit. Tie nu ti voi face rau, daca tu nu ma vei omori. Bine asa?

Vezi cum iubesc eu toamna injere? Prin tine. Frunze moarte le vad pat, iar ploi, asternuturi..

Iubeste ma toamna, injere. Iubeste ma mereu. 

Si promit ca nu mi voi mai spune ca pot trece peste un barbat, doar intrand sub un altul. Ca nu e asa. Pentru ca eu nu iubesc erotic numai. O fac total. Cu tine. 

Pasa ne noua de rest ce ma vor? Nu. Pasa ti tie de cei ce ma urasc? Nu. Pasa mi mie doar de tine. Si de mine. De noi.

Azi, iubeste ma tomnatic. Defecta doar. Si uraste ma perfecta. 

Forfecarea de miercuri.

   
 

Damn. Astazi am dat iama printre bloage. De tat neamu' si feluritele feluri feluroase. Am ras de a binelea, am stat o tzara si am rationat la niste chestiuni de corason, mi am incercat maindu' sa vaz daca mai functioneste la capacitatea reala. De ce facui toate astea? Ca asa vrut fizica me. Happy.

Si am constata ca s mica. Mica. Mica. Pe bune. Am descoperit blogeri de blogeri,fratele meu. Ce mi or incantat si uNplut retinile , mai abitir decat Suleymanu',aseara.

Si am vazut diverse puneri in pajina. Colori peste colori. Muzichie ascultai la discretie, deschis am uokii cat doo cepe cand  am mai dat si peste nebuni ca mine. Care se joaca cu cuvintele asa cum le doreste sinapsa de moment.

Admirez uoamenii astia. Zau. Si stiti de ce? Pentru ca au curajul sa fie "altfel" . Sa iasa din monotonia liNbajului elevat, sa jongleze cu figuri de stil si metafore nestilizate..ce sa mai..sa traiasca liber , tastand cu respiratii usoare si nezidite gramatical.

Amu nu blagoslovesc "agramaticalii". Nici vorba. De altfel, nu e posibil sa gasesti un bloger care nu are cat de cat habar de elementarele acorduri sau conjugari de verbe, ori ce o mai fi. Nah. Si io poate nu uzez de semnele de punctuatie asa cum tre', sau mai uit cate un i sau cate o cratima(pe care n o pun cam niciodata, pentru ca a mea-cratima- e invizibila). 

Amu citii o postare naiva. Pe bune. Un copilas de vreo douaj si ceva de ani, ne intreaba inocent:"Bucurosi ca a venit toamna?" Uhh..ce i as fi raspuns.. Ca am mancarici in deste..dara i as fi murdarit pajina cu ironia me necontrolata. Iar azi is generoasa. Nu vreau sarcasm. Si nici ironie.

Cei ce folosesc blogspotul, stiu ca oricand, poti vedea activitatea celor pe care ii urmaresti. Ma cufund cateodata in profunzimea lor. Sau in simplicism. Sau in minciuna lor. Whatever. Suntem free p acilea..nu? Atunci sa ne comportam ca atare. 

Si tot mica ma simtzasc. Mica. Mica. Pe bune. Gandii ca poate eu nu dau prea mare importanta scrisului meu. Dara nu e asa. Dau. Evit insa sa multumesc "auditoriul". De ce? Pentru ca m as dezgoli eu.

Asa ca, dragii mei, periplul blogaral s o inchis. Amu ma simtzasc medie. Ca si importanta p acilea. Nu va promitez nimic. Ca voi scrie mai bine. Sau mai aiurea. Sau ca voi scrie. Esential e ca simt. Ce scriu.

P.S. :Si sa sti injere, ca am invatat sa iubesc toamna.

E absurd când omul își folosește o bună parte din energie ca să se lupte împotriva lui însuși. Georges Simenon 

E trista toamna, injere..

   
 

Ipocrita lume, injere. Se bucura de toamna...

Au lasat valuri pe o banca. Le au transformat in frunze. Ce cad. Tacute. Doar in nervurile lor , gasesti tumult de talazuri..

Eu. Ma voi ineca in galben. Sau vested. In miros de gutui inca necoapte ma voi cufunda, si voi respira doar cu gandul la struguri.. Imi place toamna? Nu stiu.Nu. Pentru ca e trista. Intotdeauna.

O sa urasc sa mi tarsai pasii pe caldaramul plin de cadavre de verde. Nu o sa mi placa griul serilor inserate prea devreme. Si stiu ca o sa mi fie frig. De la ganduri .

Si am pasit in septembrie, injere. Si ma cuprinde o nostalgie..de mi vine sa ma intind  ca moarta, pe pamant cu miros de fosta vara. Si cu siguranta as putea sa privesc soarele in ochi, acum. Pentru ca e bolnav. De dor . De august. 

Du ma la mare, injere. Sa ating apa cu palmele. Sa i mangai singuratatea. Si sa o imbratisez cu priviri statornice. Sa i spun ,tacand, ca ii apartin.

Ma apasa dealuri ,injere. Imi creeaza iluzia ca se pravalesc peste mine. Nelasandu ma sa respir . Sare. 

De ce plang pescarusii , injere? O fac in acelasi timp cu mine. Le e teama de solitudine. Si urla , zburand. Spre? 

Si uite mi o barca n asfintit. Sau nu. E doar statuia din parcul deja ofilit.. Si pustiu. Ca si mine. 

Mi e trista toamna, injere. Ia ma de mana si hai sa i zambim.. 

"Lasa mi toamna pomii verzi..Uite, ochii mei ti i dau.."